|miercuri, iulie 17, 2019
  • Follow Us!

Priorităţile poliţiştilor pe 2006 

Priorităţile poliţiştilor pe 2006:

Combaterea consumului de droguri şi traficului de persoane

Pentru perioada următoare priorităţile stabilite de conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţei Vâlcea sunt combaterea infracţiunilor de crimă organizată, în special a traficului de persoane. „Crima organizată este cel mai important obiectiv pentru noi, mai ales descoperirea faptelor privind traficul de persoane şi consumul de droguri. Aceste fapte sunt deosebit de grave, mai ales că victimele sunt traficate, exploatate, iar unele sunt trimise în străinătate pentru a desfăşura diferite activităţi. Pentru a realiza acest lucru vom colabora mai mult la nivel internaţional cu toţi factorii implicaţi în acest proces şi să intensificăm activităţile pentru a preveni traficarea unor categorii speciale de persoane, expuse acestor infracţiuni, cum sunt femeile, copiii şi bătrânii. În acest sens am întocmit un plan de acţiune la care vor lua parte şi reprezentanţii celorlalte instituţii implicate în protecţia socială.” –a  precizat comisarul şef Adrian Cazan, şeful Poliţiei Vâlcea. Fraudele şi faptele de corupţie sunt prevăzute de Legea 508/2004 pe genuri de infracţiuni. ”Ne-am propus ca în următoarea perioadă să eficientizăm şi sistemul operaţional şi să utilizăm mai bine sistemul informatic pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.” – a mai spus Adrian Cazan.

Leave a Response