Religie

Arhiepiscopia Râmnicului cheamă preoţii şi enoriaşii din judeţ să doneze sânge

Arhiepiscopia Râmnicului a anunţat, miercuri, că prin intermediul sectorului filantropic şi în parteneriat cu Centrul de Transfuzii Vâlcea de săptămâna viitoare va demara în protoieriile Drăgăşani şi Horezu campania ‘Donează sânge şi bucură o viaţă!’, pentru a veni în sprijinul pacienţilor aflaţi în stare critică. Viorica Adriana Iancu, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei, a declarat […]

Părintele Galaction Zelig (1944-2021), monah evlavios, smerit și rugător

  Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la slujba de înmormântare a Părintelui Galaction Zelig (1944-2021). Cu multă durere în suflet, dar și cu multă nădejde în Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice, am aflat vestea trecerii din această viață a părintelui ieromonah Galaction Zeling, viețuitor al Mănăstirii Cozia. Apreciat de slujitori ai Bisericii, de monahi și […]

Hramul Mănăstirii Arnota. IPS Varsanufie: Îngerii sunt ființe spirituale, pe care noi nu le putem vedea, dar ele slujesc neîncetat lui Dumnezeu

„Prin însăși prezența lor, îngerii prezintă un aspect al slavei lui Dumnezeu”, a spus Chiriarhul Râmnicului la hramul Mănăstirii Arnota „Prin însăși prezența lor, îngerii prezintă un aspect al slavei lui Dumnezeu (Facerea XXVIII, 12-17, serafimii din Isaia VI, heruvimii din Sfânta Sfintelor)”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite […]

Preotul Ion Albu, slujitor al Mântuitorului Hristos, s-a mutat la cele veșnice

Mesajul de condoleanțe transmis de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la slujba de înmormântare a Preotului Ion Albu. Am primit cu multă întristare vestea mutării la cele veșnice a Părintelui Ion Albu, „slujitor al lui Hristos şi iconom al tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni IV,1). El se așază acum pentru totdeauna lângă Mântuitorul Hristos, Arhiereul veșnic, Cel Care […]

Posturi clericale vacante

  În urma ședinței Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât scoaterea la concurs a următoarelor posturi clericale: - Postul de preot paroh la Parohia Bodești II, comuna Bărbătești, Protoieria Horezu, cu perioadă de candidare 1.11 – 1.12.2021; - Postul de preot paroh la Parohia Ușurei, comuna Șușani,  Protoieria Drăgășani, cu perioadă de candidare 1.11 – 1.12.2021; - Postul de […]

PĂRINTELE ȘTEFAN ZARĂ ESTE NOUL CONSILIER EPARHIAL DIN CADRUL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR

Fostul consilier cultural al IPS Varsanufie al Râmnicului și director al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, părintele dr. Ștefan Zară, a fost avansat pe o demnitate de mare cinste în BOR. Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor l-a numit marţi, 19 octombrie, în funcţia de consilier eparhial. Părintele dr. Ştefan Zară, noul consilier […]

Răspuns la un nou atac calomnios

Ca urmare a publicării pe site-ul Recorder a unui material video cu titlul „Clanul Marelui Alb”, Arhiepiscopia Bucureștilor dorește să aducă unele lămuriri cu privire la câteva întrebări ridicate în acest material de presă. Materialul este construit cu intenția obsesivă de a transfera asupra Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel potențiala vină […]

Auxiliare didactice oferite de Paraclisul Arhiepiscopal „Adormirea Maicii Domnului” din Drăgășani

Părintele Daniel Bârneață de la Paraclisul Arhiepiscopal „Adormirea Maicii Domnului” din Drăgășani a oferit, miercuri, 6 octombrie, auxiliare didactice pentru limba română unor elevi de la clase primare ale Școlii „Nicolae Bălcescu”. „În cadrul Paraclisului Arhiepiscopal „Adormirea Maicii Domnului”  se desfășoară o varietate largă de proiecte catehetice care își propun implicarea unui număr cât mai […]

Răspuns edificator la un atac nedrept și ofensator la adresa Catedralei Nationale

Ca urmare a apariției pe site-ul Recorder a unui material cu titlul profund ofensator „Catedrala prăduirii neamului”, titlu care traduce de la început ca impură intenționalitatea întregului demers jurnalistic, Patriarhia Română dorește să aducă mai multe lămuriri cu privire la câteva întrebări ridicate în acest material de presă. Este important de precizat că articolul este […]

Arhiepiscopia Râmnicului: Acțiune de întrajutorare a unui număr de zece familii cu mulți copii, aflate în dificultate

Din grijă față de aproapele! Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, a organizat joi, 7 octombrie, în colaborare cu Paraclisul Arhiepiscopal „Toți Sfinții”, o acțiune de întrajutorare a unui număr de zece familii cu mulți copii, aflate în dificultate, din județul Vâlcea. Acțiunea social-filantropică a fost derulată de către Sectorul Social, în colaborare cu Paraclisul Arhiepiscopal „Toți Sfinții” […]

Arhiepiscopia Râmnicului a inaugurat un centru de sprijin în criza de sarcină

  Arhiepiscopia Râmnicului a inaugurat vineri Centrul de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu” din Râmnicu Vâlcea. Centrul va oferi servicii de sprijin pentru femei însărcinate și familii în dificultate. „Pentru o mamă, chipul copilului nu este altceva decât chipul propriului ei suflet”, a spus la ceremonia de inaugurare Părintele Constantin Olariu, Consilier cultural la […]

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, aniversează 20 de ani de arhierie

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie aniversează joi, 30 septembrie 2021, împlinirea a 20 de ani de slujirea arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte  Varsanufie s-a născut în data de 24 ianuarie 1968, în București, într-o familie creștin-ortodoxă, din părinții Petre-Vasile și Domnica. Școala primară a urmat-o în București. A aboslvit apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul (1985-1990) și pe ale Facultății de […]

ÎPS VARSANUFIE: „CHIPUL SFÂNTULUI IERARH MARTIR ANTIM IVIREANUL IRADIA CREDINȚA, BLÂNDEȚEA, ERUDIȚIA ȘI DRAGOSTEA FAȚĂ DE OAMENI ”

    „Deși străin de neam, Sfântul Antim Ivireanul s-a înrudit duhovnicește cu românii prin credința dreptmăritoare pe care a mărturisit-o cu prețul propriei sale vieți, dar și prin virtutea filoxeniei, iubirea de străini, manifestată reciproc între el și credincioșii pe care i-a păstorit cu multă grijă părintească”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la hramul Mănăstirii […]

2.223 de elevi au primit rechizite la început de an din partea Arhiepiscopiei Râmnicului

La începutul noului an școlar, 2.223 de elevi din familii cu posibilități financiare reduse, au primit ghiozdane complet echipate, din partea celor patru protoierii ale Arhiepiscopiei Râmnicului. „Prin implicarea preoților din întreaga Eparhie a Râmnicului, în derularea acestei acțiuni, ne-am străduit să aducem un strop de bucurie, la începutul noului an școlar, acestor copii cuminți […]

Arhiepiscopia Ramnicului: Sprijin de 11. 942 lei pentru o tânără diagnosticată cu Lupus Eritematos Sistemic

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului a acordat în ziua de 15 septembrie 2021 un sprijin financiar în cuantum de 11. 942 lei, necesar pentru tratamentul unei tinere mămici, diagnosticată cu Lupus Eritematos Sistemic. „Avem mulțumirea sufletească pentru faptul că am putut aduce puțină mângâiere în sânul acestei familii, greu încercate. Împreună, ne […]

Prinos de cinstire Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle și lansări de carte la Mănăstirea Bistrița

La Mănăstirea Bistrița a avut loc joi, 16 septembrie, o serie de manifestări omagiale închinate Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle. În debutul manifestărilor, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de Te Deum, la finalul căreia a evocat personalitatea Părintelui Veniamin: „Descălecând, precum odinioară voievozii cei de demult, din Maramureșul neaoș, în ținutul Olteniei de sub […]

Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la începutul anului școlar 2021-2022

Căutarea lui Dumnezeu prin credință și prin educație Prin rânduiala lui Dumnezeu, fiecare început de toamnă marchează două momente cu o însemnătate deosebită în viața Bisericii, a școlii și a familiei creștine, și anume, începutul Noului An bisericesc, sărbătorit la 1 septembrie, și începutul noului an școlar, inaugurat, în mod tradițional, la jumătatea aceleiași luni. […]

Arhiepiscopia Ramnicului a dăruit ghiozdane cu rechizite școlare pentru mai multi elevi rromi din Babeni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi, în cadrul programului social filantropic  „Mirro ghiozdano - Ghiozdanul meu”, a organizat în data de 11 septembrie, o acțiune prin care au fost dăruite ghiozdane cu rechizite școlare pentru elevii rromi proveniți din familii cu situație […]

Pelerini din toata tara la Mănăstirea Stânișoara

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Sfinții Neofit și Meletie s-au făcut părtași vieții dumnezeiești” Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfinților Cuvioși Neofit și Meletie, 3 septembrie, la Mănăstirea Stânișoara. Pelerini de aproape și de departe au sosit la Mănăstirea Stânișoara pentru a-i sărbători pe Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie, cei doi ocrotitori […]

Mănăstirea Suiești a oferit pachete cu alimente neperisabile pentru susținerea Programului „Masa pe roţi”, derulat de Parohia Trăistari

  Mănăstirea Suiești din Protopopiatul Drăgășani, în colaborare cu Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oferit, în ziua de miercuri, 11 august, pachete cu alimente de bază pentru susținerea Programului „Masa pe roţi” al Parohiei Trăistari, adresat persoanelor care, potrivit anchetelor sociale întocmite, nu dispun de posibilități financiare. Proiectul „Masa pe roţi”  este un serviciu […]

Tradiții de Sfânta Maria Mare. De ce nu se spune “La mulți ani” și nu ai voie să aprinzi focul

 crestinortodox.ro Pe 15 august, creştin ortodocşii prăznuiesc sărbătoarea Sfânta Maria Mare, cunoscută și ca Adormirea Maicii Domnului. Acesta este și motivul pentru care în această zi nu se urează “La mulți ani” celor care poartă numele Sfintei Mării, acest lucru putând fi făcut pe 8 septembrie, când va fi Sfânta Maria Mică. Dimineața zilei de […]

Pomenirea arhimandritului Laurențiu Popa, la un an de la mutarea la cele veșnice

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit la Mănăstirea Stânișoara, sâmbătă, 7 august,  slujba Parastasului pentru părintele arhimandrit Laurențiu Popa, la împlinirea unui an de la mutarea la cele veșnice. La slujba de parastas au participat părinții din obștea Mănăstirii Stânișoara precum și ucenici ai arhimandritului Laurențiu Popa. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, în cuvântul de mângâiere […]

Școala de Vară BREVIS la Parohia Dăești

Începând cu data de 1 iulie, la Parohia Dăești 1 din Protopopiatul Călimănești se desfășoară activități catehetice, culturale, artistice și duhovnicești în cadrul Școlii de Vară ,,BREVIS”. Aceste activități recreative și educaționale implică copii din cadrul parohiei cât și alți iubitori de muzică, de cultură și activități duhovnicești din alte localități ale Eparhiei Râmnicului. ,,Organizăm […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe