Impact

Noi proteste ale unor foşti angajaţi ai Oltchim, care îşi cer salariile compensatorii

Aproximativ 50 de persoane, foşti angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, protestează din nou, miercuri, în faţa sediului Prefecturii, cerând autorităţilor să se implice astfel încât să îşi primească salariile compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă. Potrivit tvr.ro, protestul a început la ora 10.00, când foşti salariaţi ai combinatului Oltchim s-au adunat în faţa […]

Avocatul vâlcean Ion Bogdan Mitrache s-a autodenunţat la DNA pentru trafic de influenţă!

Un avocat vâlcean, Ion Bogdan Mitrache, membru al Baroului Vâlcea din anul 2000, s-a autodenunţat la DNA, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În urmă cu câteva zeci de minute, DNA a transmis un comunicat de presă, legat de acest subiect: ,,Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova au dispus punerea […]

Liberalul Gheorghe Ioniţă SABOTEAZĂ proiectul APAVIL de 100 de milioane de euro!

Vâlceni, vă rugăm să-i „mulţumiţi“ aşa cum se cuvine! Nominalizat pe criterii exclusiv POLITICE cu aproape un an în urmă (Hotararea AGA nr.6/24 05 2013) Consiliul de Administraţie de la SC APAVIL Râmnicu Vâlcea a fost contestat, pe bună dreptate, de preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ADI Vâlcea, inclusiv pe cale judecatorească. Nerecunoaşterea de către […]

Directoarea Spitalului Judetean, Georgeta Sălişte, primeşte un „şut în fund“ de la Ion Cîlea!

După şase ani de „îmbolnăvire” a Spitalului Judeţean, Zilele trecute, pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea a fost publicat anunţul cu privire la organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de manager general, semnat de consilierul judeţean PNL Gheorghe Folea, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie. În ultima perioadă, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, […]

Stenograma ședinței PSD din sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea - Ion Cîlea: Să nu puneți oameni fără telefoane mobile!

VIDEO. Stenograma ședinței PSD din sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea: Să nu puneți oameni fără telefoane mobile Ședințele PSD din teritoriu par desprinse din comunism. Președintele organizației dă indicații, iar ”colegii de partid” execută. Astfel, președintele Ion Cîlea vrea să implice în campanie doar ”oameni capabili”, cu studii superioare și neapărat să aibă telefon […]

Auditorul independent al OLTCHIM are mari rezerve în privinţa viitorului societăţii

Luna trecută, societatea de audit PKF Finconta a publicat raportul auditorului independent cu privire la situaţiile financiare consolidate ale SC Oltchim SA pe 2013. „După cum este prezentat în raportul de audit întocmit pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2012, acesta nu a putut efectua proceduri alternative pentru a obţine asigurare în legătură cu […]

Primarul din Lăpuşata a fost dat pe mâna Parchetului pentru că nu a respectat o decizie a Curţii de Conturi

Recent, Curtea de Conturi a publicat un raport cu privire la cazurile în care instituţia a apreciat că sunt indicii de săvârșire a unor fapte de natură penală și a sesizat organele competente. Astfel, Camera de Conturi a județului Vâlcea a constatat că Primăria Lăpuşata (primar Nicolae Joiţa) nu a respectat măsurile dispuse prin Decizia […]

Fostul primar ROMEO RĂDULESCU, mână în mână cu MAFIA achiziţiilor publice! - concluziile raportului de audit extern de la Primăria Râmnicu Vâlcea

Zilele trecute, Primăria Râmnicu Vâlcea a răspuns cererii formulate de “Săptămâna în Oltenia” referitor la furnizarea Raportului de audit extern întocmit de SC VB Expert – Management – Consulting SRL Bucureşti cu privire la achiziţiile publice efectuate de municipalitate în special în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2012. Perioada corespunde ultimelor luni de mandat […]

Clienţii Harinvest trebuie să se înscrie la masa credală până la data de 12 mai 2014

• Pentru a fi despăgubiţi de Fondul de Compensare a Investitorilor, Potrivit unui comunicat de presă transmis zilele trecute de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), urmare a sentinţei Tribunalului Vâlcea, din data de 26 martie 2014, care a admis cererea Harinvest pentru deschiderea procedurii de insolvenţă şi a numit administratorul judiciar SP Evilex IPURL, Fondul […]

Zece hackeri din Vâlcea, constituiţi într-o grupare criminală, au fost trimişi după gratii

În data de 23 aprilie a.c., Tribunalul Vâlcea a înaintat la IPJ Vâlcea Serviciul Investigaţii Criminale 10 Mandate de Executare a Pedepsei Închisorii, privind o grupare infracţională organizată care, în cursul anului 2007, a comis mai multe fraude informatice şi înşelăciuni pe internet, în scopul obţinerii de beneficii financiare, în mod ilicit. Cu ocazia activităţilor […]

Accident grav la Vlădești! Mihai Ionuț Bănicioiu de 23 de ani a murit!

Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, accidentul a avut loc pe DN 64 A Râmnicu Vâlcea - Olănești, în localitatea Vlădești din județul Vâlcea. Tânărul Mihai Ionuț Bănicioiu de 23 de ani, aflat la volanul unui BMW, a intrat pe contrasens, iar mașina sa a lovit o autoutilitară. În urma coliziunii, […]

Fostul director al CRFPA Vâlcea, Cristache Ristea, condamnat de Curtea Supremă la 4 ani de închisoare

Prin decizia penală nr. 1265 din 10 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia l-a condamnat pe Cristache Ristea, fost director executiv al Centrului Regional de Formare Profesională a a Adulţilor Vâlcea, la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani. […]

SRI va prelua Hotelul Maria din Băile Olăneşti, lăsat până acum de RA-APPS pentru turişti

Serviciul Român de Informaţii (SRI), care a primit de la Guvern la sfârşitul anului trecut Palatul Olăneşti, folosit în regimul comunist de Nicolae Ceauşescu, va prelua în administrare şi Hotelul Maria din Băile Olăneşti, construit de către RA-APPS în 2008, relevă un document obţinut de MEDIAFAX. Hotelul de trei stele, aflat în proprietatea Regiei Patrimoniului […]

Din 1 mai, CET Govora va reduce furnizarea de energie electrică şi termică către Oltchim

• Dacă Oltchim nu va plăti datoriile de 21,16 milioane lei, Recent, în urma analizei situaţiei creanţei asupra Oltchim, Consiliul de Administraţie al CET Govora a decis somarea debitorului să efectueze plata debitelor restante pe care le are de achitat faţă de GET Govora, conform serviciilor prestate pe acest an, respectiv a sumei de 21,16 […]

Hackerii din Râmnicu Vâlcea au speriat planeta! Cum se câștigă 100.000 de dolari/saptamana intr-un oras cu cateva zeci de mii de locuitori

Pentru turisti, Ramnicu Valcea este un oras linistit, cu multa verdeata. Aflat la marginea Carpatilor, in centrul Romaniei, nimeni nu banuieste secretul acestui oras, ingropat in cartierul muncitoresc Ostroveni: reteaua de hackeri din zona a speriat toata planeta, scrie Le Monde intr-un material preluat de worldcrunch.com. Trebuie sa parasesti bulevardul principal, care taie orasul in […]

Drumarii și cadrele medicale din Vâlcea primesc, de Paște, tichete de masă

În şedinţa operativă ce a avut loc în dimineaţa zilei de 15 aprilie a.c. cu conducerea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, a analizat situaţia economico – financiară a unităţii şi a stabilit o redistribuire a datoriilor şi costurilor curente. Pe baza acestei analize, s-a reuşit să se […]

Restricții temporare de circulație pe DN7 - Călimănești

  Pe  DN 7 CC (centura ocolitoare a DN7-E81), pe raza oraşului Călimăneşti, pe sectorul cuprins intre km. 2+365m – km 2+450m  se execută lucrări la reţeaua de alimentare cu apă. Astfel, până pe 30.05.2014, în intervalul orar 07.00-18.00 pe acest tronson de drum, se instituie restricţii temporare de circulaţie, afectat fiind sensul „Rm.Vâlcea-Sibiu”. În […]

Patru primării din Vâlcea şi Gorj stăpânesc ILEGAL sute de hectare de goluri alpine!

Primarul Sergiu Bogdan, din Malaia, acuză: De câteva săptămâni, primarul comunei Malaia, Sergiu Bogdan, a pornit un adevărat război în justiţie cu mai multe administraţii locale din judeţele Vâlcea şi Gorj pentru a aduce înapoi cele câteva sute de hectare de goluri alpine din Malaia luate „cu japca” pe vremea fostului prefect Anuţa Handolescu. „Am […]

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Gherasim Cristea al Râmnicului a trecut la cele veşnice

Patriarhia Română anunţă cu durere trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, în dimineaţa zilei de 9 aprilie 2014. Slujba de înmormântare va avea loc în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2014, orele 11.00, la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul RâmnicuVâlcea. Conform prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti, până la […]

MUTARE SURPRIZĂ în cazul Oltchim: Statul preia Arpechim de la Petrom!

OLTCHIM. Ministerul Economiei şi Petrom s-ar fi înţeles pe transferul rafinăriei Arpechim Piteşti la stat, pe o sumă simbolică, iar Ordonanţa de Urgenţă ce ar legifera înţelegerea ar trebui să apară „azi-mâine", au declarat, pentru Economica.net, surse apropiate discuţiilor. „Arpechim va trece la stat "as it is" şi tot aşa va fi vândută viitorului cumpărator […]

INCREDIBIL! Angajați ai Ambulanței Vâlcea, cercetați disciplinar pentru că nu au ajutat victimele unui accident

Un echipaj  al Ambulanţei Vâlcea este cercetat disciplinar pentru că nu a oprit să ajute răniţii dintr-un accident rutier pe lângă care au trecut, informează digi24.ro În accidentul respectiv a fost implicată tot o ambulanţă şi au fost răniţi nu doar pacienta, ci şi personalul medical.Accidentul a avut loc în 2 aprilie, în localitatea Golești. […]

Marius Pîrvu a zburat din funcție! Victor Avram, noul director general de la Oltchim!

  Combinatul Oltchim ar putea avea un nou director începând de săptâmâna viitoare, în persoana lui Victor Avram, în prezent acesta fiind director al departamentului mecano-energetic, potrivit unor surse din cadrul combinatului. Sursele mai spun că acesta se află în prezent la Bucureşti la o întâlnire cu ministrul Constantin Niţă, pentru a discuta condiţiile preluării […]

Orașul Bălcești ar putea deveni comună din raţiuni bugetare

   Primarul orasului Balcesti, Ion Curelaru, intentioneaza sa organizeze un referendum pentru a transforma orasul în comuna, dupa ce spitalul a fost desfiintat, iar Judecatoria si Parchetul urmeaza sa aiba aceeasi soarta. ‘Se stie foarte bine situatia de acum trei ani, când, desi un om a murit în curtea spitalului, guvernul a decis închiderea acestuia. […]

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe