Oltchimul bun, pe care statul va vrea să-l vândă, urmează a se naşte zilele acestea. Practic, pe societatea curată vor fi trecute platformele Râmnicu Vâlcea şi Bradu, drepturile de proprietate industrială, licenţe autorizate, contractele în derulare şi personalul Oltchim - adică tot ceea ce mai poate produce bani. Însă nici vânzarea unui Oltchim primenit nu […]
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 septembrie 2013, a aprobat propunerea de rectificare a bugetului local pentru acest an, în plus cu suma de 8,68 milioane de lei (2 milioane de euro), atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli. Bugetul pe anul 2013, […]
Viitorul proprietar al Oltchim va fi cunoscut cel mai probabil în această iarnă, iar procesul de privatizare al entităţii Oltchim II se va prelungi până în primăvara anului viitor, au declarat marţi reprezentanţii combinatului. Astfel, potrivit conducerii Oltchim, după ce vor intra în contul combinatului creditele de la Piraeus Bank, Transilvania Bank şi suma după […]
Cresc restanţele românilor la bănci. În august, aproape 800 de milioane de lei s-au adăugat la sumele restante, care au depăşit astfel 33 de miliarde de lei în toată ţara, arată datele Băncii Naţionale a României. Cei mai afectaţi au fost firmele şi oamenii din judeţul Vâlcea. Peste 30% din creditele în valută luate de […]
27 Septembrie 2013 Consortiul de administratori judiciari ai S.C. OLTCHIM S.A., ROMINSOLV SPRL si BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL, organizeaza in data de 08.10.2013, ora 11:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, licitatie publica cu strigare pentru vanzarea in bloc a activului "RAMPLAST […]
• În ciuda „ţipetelor” sindicalistului de carton Mihai Diculoiu, Recent, consorţiul de administratori judiciari ai societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea - Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL -, împreună cu administratorul special Bogdan Stănescu, au anunţat că, în urma consolidării rezultatelor financiare ale întreprinderii, compania a înregistrat, în luna iulie 2013, un profit operaţional […]
Compania Oil Gas Trade, în spatele căreia se vehiculează că ar fi Gazprom, pare cea mai hotărâtă să cumpere combinatul chimic vâlcean. Ruşii plusează în stil mare: spun că vor plăti dublu faţă de cea mai bună ofertă concurentă pe care o va primi statul român, scrie Evenimentul zilei. După ce autorităţile au anunţat că […]
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în perioada 23 septembrie - 25 octombrie, la Centrul Zonal Râmnicu-Vâlcea al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează cursul de perfecţionare cu tema „Comunicarea externă”. „Modulul este parte componentă a proiectului „Dezvoltarea unui parteneriat viabil între ANAF şi beneficiarii direcţi ai […]
Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu, angajaţii concediaţi au depus plângeri la Inspectoratul Teritorial de muncă şi au sesizat Inspecţia Muncii, reclamând că nu şi-au primit banii pentru concediile neefectuate şi vor face plângere în instanţă pentru a-şi primi banii aferenţi salariilor compensatorii, în total combinatul Oltchim având de achitat celor disponibilizaţi 1,8 […]
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte contribuabililor că, începând cu 1 septembrie 2013, se aplică cota redusă la TVA de 9% introdusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, pentru toate sortimentele de pâine şi unele sortimente de făină şi grâu. […]
Oltchim Râmnicu Vâlcea se află din luna ianuarie a acestui an în insolvenţă La un an de la circul privatizării Oltchim cu Dan Diaconescu şi „DJ Vulpescu“, şeful de atunci al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), combinatul vâlcean atrage atenţia unui număr de trei conglomerate ruse care roiesc în jurul companiei. Săptămâna […]
Divizia de camioane a Mercedes-Benz România a finalizat livrarea celor 25 de autovehicule achiziţionate de compania Luxorcomp, cu sediul în judeţul Vâlcea. Primele camioane au ajuns în posesia Luxorcomp în urmă cu un an, iar ultimele 10 au completat flota în luna august.Data articolului: 16.09.2013Autor: Radu Gurămultăyahoo În acest moment, mărimea flotei Luxorcomp este de […]
Zilele trecute, conducerea actuală a SC Oltchim SA a prezentat raportul de activitate al societăţii privind situaţiile financiare consolidate aferente anului 2012 întocmite în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) aşa cum sunt aprobate de Uniunea Europeană. Societăţile afiliate incluse în situaţiile financiare aferente anului 2012 au sediul social în România, cu excepţia […]
• O analiză obiectivă realizată de Răzvan Orăşanu, fost preşedinte AVAS: „Păcat de combinatu’ ăsta, a furat fiecare ca-n codru. Dacă Ponta şi Antonescu mai merg o juma’ de an aşa cred că dispar de tot. Statul trebuie să dea oamenilor de muncă” - aceasta au fost cele trei fraze cheie ale unei emisiuni inspirate […]
Administratorul special al Oltchim, Bogdan Nicolae Stanescu, a decis numirea lui Mihail Talpasanu (60 ani) in functia de director general al societatii, se arata intr-un comunicat transmis BVB. Pana la aceasta numire, Talpasanu a detinut functia de director general adjunct in cadrul companiei. Acesta il inlocuieste pe Mihai Balan care si-a inaintat demisia. Comunicatul precizeaza […]
Bogdan Nicolae Codruţ Stănescu, propus de Ministrul Economiei pentru funcţia de administrator special al combinatului chimic Oltchim, lucrează din luna iunie a anului 2010 la BNR, el fiind consilier al viceguvernatorului Bogdan Olteanu. Printre principalele activităţi şi responsabilităţi pe care le are de îndeplinit în această funcţie se numără, potrivit CV-ului său, coordonarea activităţii juridice, […]
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea ar putea deveni Oltchim 2 Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea ar putea fi reorganizat sub forma unei societăţi noi, Oltchim 2, care să preia activele funcţionale, inclusiv contractele de muncă, în timp ce activele nefuncţionale şi datoriile, dar şi problemele juridice să rămână în vechiul Oltchim, pentru a fi lichidat, a declarat […]
• Anul trecut, Judeţul Vâlcea a deţinut un trist record: numărul insolvenţelor a crescut cu 120% faţă de 2011 Peste 16.400 de firme au intrat în procedura insolvenţei anul trecut, faţă de 16.900 cu un an înainte, ceea ce înseamnă o reducere cu 3%, conform datelor transmise de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). […]
• Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, la Pro TV: “Sunt mai multe oferte pentru cumpărarea Oltchim, dar FMI este sceptic în legătură cu privatizarea” Guvernul are mai multe oferte pentru combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, de la companii din domeniu, firme româneşti şi traderi de produse şi materii prime, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care susţine […]
• Varianta Wojciech Zaremba a căzut Codruţ Stănescu, omul lui Bogdan Olteanu, unicul candidat pentru postul de administrator special al Oltchim Zilele trecute, Gabriel Dumitraşcu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a transmis următorul comunicat de presă: “Având în vedere ordinea de zi a Adunării Generale Acţionarilor (AGEA) de la Oltchim SA […]
Oltchim, o obsesie naţională Oltchim este cu siguran╚øă o mare întreprindere dar, mai mult de atât, este o adevărată obsesie na╚øională. Nu este, din păcate, ╚Öi o mândrie na╚øională. Mass-media, mediul public ╚Öi chiar multe discu╚øii private au fost acaparate în ultimul an de dezbateri furtunoase ÔÇô dar destul de sterile ÔÇô cu privire la […]
Mihai Bălan a prezentat raportul cu privire la Salvarea Oltchim O echipă de specialişti coordonată de directorul general al Oltchim Mihai Bălan a încheiat miercuri redactarea unui raport cu privire la ajutorul de salvgardare care va fi înaintat Ministerului Economiei. La rândul său, Varujan Vosganian va înainta acest raport către Comisia Europeană. Vosganian a fost […]
Vosganian a avut noi discuţii la Comisia Europeană referitoare la situaţia Oltchim Autorităţile române au primit un set suplimentar de întrebări din partea Direcţiei Generale Concurenţă (DG Competition) din cadrul Comisiei Europene pentru a clarifica dacă Oltchim a beneficiat sau nu de ajutor de stat, a declarat marţi, la Bruxelles, ministrul român al economiei, Varujan […]
Web Design by DowMedia