Zilele trecute, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a comunicat că numărul radierilor de firme operate în primul semestru din acest an s-a ridicat la cifra de 679 de societăţi comerciale, cu 0,44% mai puţin faţă de situaţia din perioada similară a anului trecut. Tot ORC Vâlcea a mai anunţat că, anul […]
Monica Macovei a declarat astazi ca "atat timp cat vedem interferente intre mediul politic si cel economic, avem cazurile recente Rompetrol, Lukoil si multe altele, nu putem vorbi despre o eventuala privatizare corecta la Ramnicu Valcea", transmite Agerpres.Candidat independent la alegerile prezidentiale, Monica Macovei a declarat miercuri, 8 octombrie, in fata salariatilor Combinatului valcean Oltchim […]
Combinatul chimic Oltchim se asigurase împotriva managementului defectuos pentru 10 milioane de euro, administratorul judiciar a constatat managementul defectuos al fostei conduceri, dar Astra nu a dorit să plătească prima. Combinatul chimic Oltchim, prin administratorul judiciar Rominisolv, cere în instanţă falimentul Astra Asigurări pentru neplata unei poliţe de 10 milioane de euro pe asigurarea managementului […]
Autorităţile nu şi-au dat acordul pentru reorganizarea Combinatului Oltchim, deşi planul este finalizat de un an de zile. Costurile pentru desprinderea din combinat a secţiilor viabile, singurele care vor fi privatizate, ajung la un milion de euro, bani pe care compania nu îi are. Potrivit digi24.ro, administratorii speră ca, până la finele anului, Oltchim să […]
Compania germană PCC SE, cel mai mare acţionar privat al Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), a propus aprobării acţionarilor ca planul de reorganizare a combinatului să fie elaborat de statul român, creditorul principal, şi să includă reduceri "adecvate" ale datoriilor. PCC a introdus pe ordinea de zi a convocatorului adunării generale extraordinare a acţionarilor Oltchim, programată […]
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687/19.09.2014, a fost publicată Legea nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, prin care a fost modificat art. 29618 alin. (3), în sensul reducerii cu cinci cote procentuale a cotei de contribuţii de asigurări sociale pentru […]
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682/18.09.2014, a fost publicat Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.234/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 3/2014. În vederea aplicării unitare a prevederilor art. 8 alin. (3) şi (4) coroborate cu dispoziţiile art. 25, 28 şi 39 […]
Conform situaţiilor financiare aferente anului trecut, societatea MW România SA Drăgăşani (fosta întreprindere Roţi Auto Drăgăşani) a reuşit să obţină rezultate aproape egale cu cele din 2012, pe fondul menţinerii cererii de jenţi auto din partea producătorilor de autoturisme Dacia Piteşti şi Ford Craiova. Astfel, SC MW România SA a realizat anul trecut un profit […]
Witold Urbanowksi, directorul general al USG: Expatul bun, după perioada de contract, trebuie să nu mai fie necesar. Rolul meu este să vin aici, să pregătesc oamenii, să predau experienţa şi de acolo preia echipa locală. Uzinele Sodice Govora (simbol bursier UZIM) au ajuns la pierderi zero după un plan de restructurare dureros, în […]
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte contribuabililor persoane impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată (TVA) stabilite în România care efectuează importuri şi achiziţii de bunuri/servicii în alt stat membru că marţi, 30 septembrie a.c., este termen limită pentru depunerea Cererii de rambursare a TVA achitate pentru importuri şi achiziţii […]
Compania poloneză "Janikowskie Zakłady Sodowe Janikosoda", care deţine 93,18% din "Uzinele Sodice Govora - Ciech Chemical Group" (UZIM), a lansat o ofertă publică de preluare adresată celorlalţi acţionari, pentru deţinerile cărora intenţionează să plătească 2,77 milioane de lei (0,28 lei/acţiune). Oferta se va derula în perioada 11 septembrie - 1 octombrie 2014, prin intermediul Intercapital […]
Marţi, 9 septembrie, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Vâlcea, preşedintele Ion Cîlea a anunţat că, până în data de 15 octombrie, se va finaliza toată procedura de preluare de către CET Govora a Exploatării Miniere Berbeşti. „S-a semnat contractul de evaluare de preluare prin transfer a activelor de la Berbeşti. Deci, acum, dacă vrea cineva […]
Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT), aflată în insolvenţă de anul trecut, îşi va extinde businessul în mai multe domenii noi, inclusiv cultivarea plantelor şi fabricarea ambalajelor din lemn, în condiţiile în care fabricaţia produselor chimice se desfăşoară la mai puţin de un sfert din capacitatea combinatului chimic. Administratorii judiciari ai companiei vâlcene au convocat […]
Externalizarea Carierei Berbeşti de la CE Oltenia pare că va fi făcută în octombrie. Publicația online www.pandurul.ro menționează că liderii locali au fost la Bucureşti pentru a discuta despre acest subiect, însă lucrurile par să fie aranjate. Berbeşti va trece de CET Govora. Laurenţiu Ciurel, şeful CE Oltenia, consideră că prin această tranzacţie companie pe […]
Cele trei stațiuni balneare din județul Vâlcea - Călimănești, Govora și Olănești îi așteaptă pe turiști începând cu 15 septembrie până în 15 decembrie, fiind oferite pachete promoționale de odihnă și tratament în cadrul mai multor programe, transmite Agerpres. Edilii celor trei stațiuni vâlcene au menționat că oferta turistică este "pentru patru anotimpuri" și că […]
Ca urmare a intrării SC Oltchim SA în procedura insolvenţei, datoriile înregistrate la 30 ianuarie 2013 (data intrării în insolvenţă) şi regăsite în sold la 30 iunie 2014 (772 milioane de euro) sunt înscrise în tabelul preliminar al creanţelor societăţii, iar modul în care vor fi onorate va fi stabilit prin planul de reorganizare, […]
Privatizare reuşită la Oltchim, după ce lichidatorii au găsit un om dispus să-l cumpere cu condiţia să i se dea şi un ursuleţ de pluş. Clientul a plătit 4 lei pe combinat şi a intrat imediat în posesia ursuleţului, spre invidia altor români care dacă ar fi ştiut s-ar fi băgat şi ei, la […]
În documentarul de mai jos, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea prezintă persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (TVA) principalele prevederi referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea grupului fiscal unic ca persoană impozabilă din punct de vedere al TVA. Condiţiile de înfiinţare a grupului fiscal unic Grupul fiscal unic reprezintă […]
Omul de afaceri Constantin Boromiz, care controlează grupul Boromir, al doilea cel mai mare jucător din industria locală de panificaţie, vrea să îşi consolideze afacerile prin fuziunea a trei dintre firmele pe care le deţine şi care au avut anul trecut rulaje cumulate de 212 milioane de lei şi peste 560 de angajaţi. Acţionarii […]
În data de 12 august 2014, pe SEAP a fost publicat anunţul public cu privire la contractarea de servicii de evaluare si expertiză - raport de evaluare transfer active UMC Berbeşti - CET Govora. Cumpărător este Complexul Energetic Oltenia. Locul principal de prestare este la UMC Berbeşti, subunitate a Sucursalei Divizia Minieră Târgu Jiu. […]
Oltchim, societate aflată în insolvenţă, şi-a redus cu 22% pierderea în primul semestru, de la 147,56 milioane lei în primele şase luni ale anului trecut la 115,25 milioane lei (25,8 milioane euro), în contextul utilizării a 22% din capacitatea de producţie, faţă de 18% în urmă cu un an. Funcţionarea la capacitate redusă a Oltchim […]
Compania Oltchim a înregistrat pierderi de 114,51 milioane lei în primul semestru din 2014, în scădere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut, când pierderile se cifrau la 147,49 milioane lei, potrivit situațiilor financiare transmise Bursei de Valori București /BVB/. Pierderile din exploatare au fost de 108,8 milioane lei, iar pierderile financiare s-au […]
Procedura de selecţie a ofertei angajante în vederea achiziţiei integrale a părţilor sociale deţinute de societatea Oltchim Râmnicu Vâlcea la Oltchim SPV (societate care cumulează activele care sunt scoase la privatizare) va fi reluată pe 15 decembrie. De această ofertă s-a arătat interesat, până acum, şi omul de afaceri Ştefan Vuza, cel care controlează prin […]
Web Design by DowMedia