Constantin Dumitru: Consiliul local al comunei Roşiile a aprobat bugetul localității pe 2022 estimat la nivelul de 7,7 milioane de lei

marți, 22 martie 2022

 

Prin Hotărârea nr. 9/2022, Consiliul local al comunei Roşiile a aprobat bugetul localității estimat la nivelul de 7,7 milioane de lei. Prin Agenția de Mediu, Primăria comunei Roșiile a depus documentație pentru iluminat modern în toată localitatea. „Sala de sport este în licitație și urmează căminul cultural din Roșiile care să intre în proces de reabilitare. În acest an, după finalizarea lucrărilor de canalizare se va trece la etapa branșamentelor. Astfel administrația locală încearcă să dea o direcţie acestui tărâm care leagă în trepte mijlocul de Vâlcea cu sudul judeţului, avem de luptat cu îmbătrânirea populaţiei dar sunt fericit că au început să se întoarcă acasă fii satului”, spune edilul din Roșiile. Prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, primarul comunei Roșiile, Constantin Dumitru, va reabilita și asfalta 5,5 km de drumuri comunale. Prin Hotărârea nr. 71/2021, Consiliul local al comunei Roşiile a aprobat alocarea de fonduri din bugetul local pentru achiziționare materiale în vederea realizării extindere rețea de alimentare cu apă în satele Cherăști, Zgubea, Romanești. În mandatul acesta, primarul Constantin Dumitru are în vedere finalizarea lucrărilor de canalizare în satele Romaneşti (punctul Corbu, Zgubea, la Biserică), Pleşeşti (Pleşeşti Vale - Culmea Deal), Cherăşti (Cherăşti Vale), Răţăleşti și Hotăroaia: „Am depus un proiect pentru canalizare şi tratare ape uzate la Compania Naţională de Investiţii, cu mini staţie de epurare în satul Zgubea, proiect care va fi executat în maxim 2 ani. De asemenea, voi promova un proiect de execuţie sistem de canalizare şi tratare ape uzate la Compania Naţională de Investiţii cu mini staţie de epurare în satul Păsărei”. Cel mai probabil anul acesta, primarul comunei Roșiile, Constantin Dumitru, va demara modernizarea centrului civic al localității. În mandatul acesta, primarul Constantin Dumitru are în vedere construirea primei săli de sport din comună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe