DSVSA, veşti proaşte de Paşte: Este interzisă comercializarea cărnii de miel direct de la stână sau gospodărie

marți, 6 aprilie 2021

Mieii pot fi sacrificați în gospodăriile populației doar pentru consumul propriu. Veterinarii avertizează că animalele tăiate în perioada sărbătorilor Pascale, și nu numai, nu pot fi vândute pentru pentru consum public direct din gospodăria proprie sau de la stână.

„Sacrificarea mieilor și consumul cărnii de miel în gospodăria/curtea cetățeanului nu intră sub incidența legislației comunitare. În schimb, este interzisă comercializarea cărnii de miel pentru consum public, direct din gospodăria proprie”, au transmis reprezentanții DSVSA , potrivit agrointel.ro.

Potrivit sursei citate, crotaliile provenite de la caprinele și ovinele sacrificate în gospodăria proprie trebuie predate medicului veterinar din localitate, în termen de 7 zile de la sacrificare.

Crescătorii de animale care vor să vândă miei pentru masa de Paște sunt obligați să-i sacrifice un abator autorizat în acest sens. Astfel, oierii nu mai pot să vândă mieii în viu și tăiați direct de la fermă, așa cum au primit derogare anul trecut în perioada sărbătorilor Pascale. La acest moment nu sunt informații privind vreo eventuală derogare privind sacrificarea și comercializarea animalelor direct din fermă, așa ca acum un an.

Sursa citată mai precizează că va fi interzis transportul mieilor destinați tăierii, proveniți din zonele unde s-au impus restricții din cauza confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici. De altfel, nicio altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta sau din zona de supraveghere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe