Școală de Vară la Parohia Jiblea-Veche

duminică, 11 august 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Parohia Jiblea-Veche din Protopopiatul Călimănești, în perioada 28 iulie - 6 august s-a derulat proiectul educațional caritabil Școala de Vară, ediția a IV-a, sub coordonarea preotului paroh Constantin Negrea.

Participanții la Școala de Vară au beneficiat de un program duhovnicesc cu rugăciuni şi discuţii pe teme religioase participând la jocuri în aer liber, lectură, filme educative, ateliere artistice şi practice.

Părintele Negrea Constantin a menționat: „în contextul  Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) ne-am propus activități pentru evidențierea  cunoaşterii valorilor identitare la nivel individual, comunitar şi naţional, copiii fiind purtătorii valorilor și tradițiilor românești. Am încheiat acorduri de parteneriat cu Biblioteca „A.E.Baconsky” Călimănești, Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe, Crucea Roșie - Filiala Vâlcea și Centrul Local Radu de la Afumați Râmnicu-Vâlcea. Proiectul a fost sprijinit financiar de Primăria Orașului Călimănești, dar și de Consiliul Județean Vâlcea prin acordarea gratuității de a desfășura activități în Parcul „Mirajul Oltului” și plimbarea cu vaporașul. Activitățile s-au desfășurat pe parcursul a 10 zile, organizate pe ateliere precum: Cunoaștere prin credință (rugăciuni, lectură biblică, cateheze), Educație pentru sănătate (sport); Educație socială (comunicare, codul bunelor maniere, curs de prim ajutor, activități cu specific cercetășesc); Muzică (religioasă și patriotică); Arte vizuale și abilități practice (cusut, croșetat și tricotat); Limba franceză (comunicare prin joc de rol). Astfel, printr-un program zilnic, între orele 9,oo-12,oo, având o grupă de 20 de copii, cu vârsta cuprinsă între 6-15 ani s-au implicat următorii  voluntari: doamnele profesoare Violeta Negrea, Tatiana Mărcoianu, Cătălina Popa, Maria Atanasiu, Vasilica Buduleci, Ioana Marinaș, și domnii Ion Munteanu, Silviu Canavea și Teodor Tănase, prin activitățile desfășurate consolidându-se caracterul moral-religios și civic al copiilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe