În aplicarea legislaţiei specifice din acest domeniu, în perioada 2017 - 2019 Municipiul Râmnicu Vâlcea a achiziţionat un număr de 106 puncte noi de colectare deşeuri (48 puncte de colectare în anul 2017, 15 puncte de colectare în 2018 şi 43 puncte de colectare în 2019), care au fost dotate cu containere metalice pentru colectarea separată a deşeurilor menajere şi a celor reciclabile pe fracţii, până la sfârşitul anului urmând a fi achiziţionate alte 22 de astfel de puncte de colectare. În vederea conformării la prevederile OUG 74/2018, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a adoptat HCL nr. 413/2018 privind modificarea şi completarea Regulamentului, a Caietului de sarcini şi a Contractului de delegare a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare de pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea, modificată prin HCL nr. 161/2019, precum şi HCL nr. 13/2019 privind aprobarea tarifelor distincte pentru activităţile serviciului de salubrizare de pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea a căror gestiune a fost delegată. De asemenea, în vederea gestionării fluxului de deşeuri din ambalaje, prin HCL nr. 174/2019, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat modelul de acord de colaborare pe care Municipiul Râmnicu Vâlcea urmeză să îl încheie cu ROMPREST ENERGY SRL (operatorul de salubritate) şi cu operatorii economici autorizaţi pentru preluarea responsabilităţii pentru deşeuri de ambalaje. În data de 12 iunie 2019, Municipiul Râmnicu Vâlcea a încheiat cu Asociaţia RECOLAMP Protocolul de colaborare nr. 23989 prin care Asociaţia RECOLAMP se angajează să colecteze, fără niciun fel de cost din partea Municipiului Râmnicu Vâlcea, deşeurile provenite din echipamentele de iluminat din sediile Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, ale Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, Sălii Sporturilor ”Traian” şi Stadionului Municipal Zăvoi. De asemenea, în perioada 4 - 5 iulie 2019 urmează a se derula a doua campanie de colectare DEEE organizată împreună cu Asociaţia ENVIRON, prima având loc în luna noiembrie 2018. Totodată, se află în derulare procedura de achiziţionare a 1.268.800 de saci menajeri ce urmează a fi împărţiţi gratuit celor peste 6000 de gospodării (case), în vederea colectării separate pe cele 4 fracţii de deşeuri reciclabile.
Guvernul României a adoptat în data de 17 iulie 2018 OUG nr. 74 pentru modificarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a OUG nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu. În acest sens, autorităţile administraţiei publice locale, ale unităţilor administrativ teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, au următoarele obligaţii:
Web Design by DowMedia