Sparle si soparle, 04.06.2018

luni, 4 iunie 2018
  • Ipocrizie şi inconştienţă în rândul consilierilor judeţeni liberali! La şedinţa ordinară a CJ Vâlcea, de miercuri, 30 mai, aceştia au încercat să... blocheze aprobarea ordinii de zi pe motiv că preşedintele Costi Rădulescu nu a inclus pe ordinea de zi şi punctul referitor la înfiinţarea unei unităţi medicale la Bălceşti, în subordinea Spitalului Judeţean Vâlcea. Dar secretarul CJ a precizat că propunerea înaintată de PNL a venit cu doar o zi înainte de semnarea convocatorului şedinţei, iar subiectul Căminului de Bătrâni din Bălceşti este unul prea sensibil ca să se aprobe „pe fugă”. Oricum, preşedintele Costi Rădulescu a anunţat că propunerea de înfiinţare a unei unităţi medicale la Bălceşti este un lucru care trebuie foarte bine documentat şi analizat de specialişti, fiind creată chiar o comisie mixtă de la Spital, DSP Vâlcea şi CJ Vâlcea care să tragă concluziile cele mai bune privind (re)înfiinţarea Spitalului Bălceşti. Discuţiile aprinse de la şedinţa Consiliului Judeţean pe această temă au durat mai bine de oră, însă nu putem să nu amintim aici ipocriza unor foşti membri de frunte ai defunctului PDL Vâlcea, acum „vopsiţi” în consilieri judeţeni PNL, care, în 2011, au tăcut complice la desfiinţarea Spitalului Bălceşti de către Guvernul Boc.

 

  • Societatea Oltchim a CÂŞTIGAT procesul cu creditorul OMV Petrom, drept urmare, procedura de vânzare către Chimcomplex fiind deblocată. Curtea de Apel Pitești, prin Hotărârea nr. 1089/2018, a respins recursul declarat de către creditorul OMV Petrom împotriva Sentinței civile nr. 275/2018 din 2 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 6369/90/2017. În consecință, Sentința civilă nr. 275/2 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 6369/90/2017 a rămas definitivă și irevocabilă. Concret, dosarul respectiv a avut ca obiect contestaţia promovată de OMV Petrom împotriva hotărârii adunării creditorilor SC Oltchim SA din data de 18 decembrie 2017, prin care a fost aprobat contractul de vânzare active încheiat cu SC Chimcomplex SA Borzești.

 

  • Emotii pentru fostul director Mihai Balan! Luni, 4 iunie, ultimul termen în dosarul CET Govora. La solicitarea fostului senator, Dan Şova, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au transmis către DNA o adresă prin care au solicitat detalii cu privire la implicarea SRI în dosarul CET Govora, în care el este acuzat de fapte de corupţie. Totodată, instanţa a mai stabilit termen pe 4 iunie, când ar putea fi şi ultimul din acest dosar. Decizia va fi definitivă. Instanţa supremă l-a condamnat, în septembrie 2017, pe fostul senator Dan Şova la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora. În aceeaşi cauză, fostul director CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe