Deputatul Frâncu continuă ajutorarea bisericilor

duminică, 9 septembrie 2007

Deputatul Frâncu continuă ajutorarea bisericilor

La sfârşitul lunii trecute a fost sfinţită, în prezenţa PS Episcop Gherasim, piatra de temelie a bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din parohia Nuci, cartier de la periferia municipiului Râmnicu Vâlcea. Deputatul liberal  Emilian Frâncu a fost prezent la acest moment şi a promis că va face demersuri pentru a obţine fonduri în vederea demarării lucrărilor la bisericuţa de care cetăţenii din Colonia Nuci au nevoie. Săptămâna trecută deputatul vâlcean a şi făcut primul pas, adresându-i secretarului de Stat din Ministerul Culturii, Gigel Sorinel Ştirbu, întrebarea despre posibilitatea acordării unui ajutor material, în vederea demarării acestei construcţii. “Comunitatea din zonă este foarte săracă, aproape jumătate fiind de etnie rromă şi neexistând decât puţine surse de finanţare din partea enoriaşilor. Vă rog, domnule ministru, să analizaţi posibilitatea alocării pentru această biserică a sumei de 1 miliard ROL pentru a ajuta la demararea acestui locaş de cult absolut necesar comunităţii din această zonă a municipiului Râmnicu Vâlcea”, a arătat deputatul Emilian Frâncu în demersul său pentru obţinerea de fonduri, anexând  un memoriu în susţinerea celor afirmate şi solicitând un răspuns în scris. (T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe