Situaţie incredibilă la Consiliul Local Horezu şi la Partidul Conservator (PC) Vâlcea. Pe numele consilierului local Dumitru Drăgănescu, s-a făcut o plângere penală la Poliţia Horezu. Motivul acuzării este că Drăgănescu nu ar avea adeziune la PC Vâlcea, deci a fost trecut în fals pe lista consilierilor USL, încampaniaelectorală din 2012. Scandalul a izbucnit tocmai acum, când conducerea PC Vâlcea a fost debarcată (a câta oară în ultimii ani?!), iar la şefia filialei a venit tocmai fiica lui Drăgănescu, Loredana Predescu (foto: arenavalceana.ro). Încă o dată se dovedeşte că PC are cea mai zbuciumată şi dezorganizată filială dintre toate partidele vâlcene.
Valentin Nicolaescu, patronul gropii de gunoi de la Horezu, i-a făcut plângere penală consilierului local PC, Dumitru Drăgănescu. Motivul este că acesta n-ar avea adeziune la PC Vâlcea. Fapt susţinut şi de recent eliminaţii din partid Ionel Giuran (fost preşedinte) şi Nicu Gheorghe (fost preşedinte executiv). Cei doi au fost excluşi din partid săptămâna trecută, direct de conducerea centrală a partidului. Giuran şi Gheorghe consideră decizia ca fiind nestatutară şi au atacat-o la Curtea de Arbitraj.
Adeziunea… ia-o de unde nu-i
Dumitru Drăgănescu susţine că plângerea penală pe care Valentin Nicolaescu i-a făcut-o, este absurdă. „Eu m-am opus unor hotărâri pe care CL Horezu a vrut să le dea pentru favorizarea firmei lui Nicolaescu. Şi de aici s-a răzbunat pe mine cu această plângere care este complet aiurea. Dar mă voi duce şi voi da declaraţii la Poliţie. Am fost membru al PC din 1996. Între 2008-2012 am activat în PDL. Din 2012 m-am reînscris. Altfel cum aş fi putut ajunge consilier local? M-a pus cineva pe listă, nu? Ştampila PC apare pe lista consilierilor USL. Am adeziunea la sediu, mi-a semnat-o chiar Ionel Giuran”, susţine Drăgănescu. Totuşi, conform tuturor surselor şi datelor, la sediul filialei judeţene a conservatorilor nu există adeziunea consilierului local. Într-adevăr, lista consilierilor USL pentrucampaniadin 2012 are şi ştampila PC, care a fost pusă de Ion Pârvulescu (fost prim-vicepreşedinte al partidului şi direct al ADS Vâlcea). Dar ştampila fără adeziunea prealabilă n-are nicio valoare. Poliţia Horezu a deschis un dosar penal, citând toate părţile implicate pentru declaraţii. Vor da cu subsemnatul cei doi lideri excluşi, Ione Giuran şi Nicu Gheorghe, consilierul Drăgănescu şi Pârvulescu.
Paraşutată acasă pentru reorganizare
Acest scandal a izbucnit tocmai când conducerea centrală a partidului a numit-o şefă la PC Vâlcea pe Loredana Petrescu, fiica lui Dumitru Drăgănescu. Aceasta este o tinerică de aproximativ 30 de ani, măritată în Bucureşti, cu un loc de muncă foarte călduţ oferit de partid, la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Este greu de crezut că va reuşi să facă ordinea şi liniştea de care are nevoie PC Vâlcea. Însă a fost trimisă pentru reorganizare şi a venit cu gânduri mari. Doar că tatăl ei are nişte probleme cu legea, în legătură cu apartenenţa la partidul de la care provine binele întregii familii. Filiala vâlceană a conservatorilor are câteva zeci de consilieri locali, vreo patru primari (trei, dacă va fi exclus Nicu Gheorghe, de la Boişoara) şi interese care se bat cap în cap. Noua preşedintă s-a înhămat la o muncă de Sisif.
Sursa: indiscret.ro
Web Design by DowMedia