în Vaideeni banii curg gârlă

luni, 27 noiembrie 2006

În Vaideeni banii curg gârlă

Administraţia locală a comunei Vaideeni a lucrat în 2006  la reabilitarea drumurilor comunale şi agricole reuşind repararea unei importante părţi din ele

În acest an locuitorii din comuna Vaideeni au fost beneficiarii unor sume importante de bani din subvenţiile pe care statul le acordă agricultorilor pentru cultivarea de terenuri şi creşterea animalelor.  Numai pe programul pe zona montană pentru vacile de lapte, cetăţenii din comună  vor încasa peste 3,3 miliarde de lei vechi. De asemenea, s-au mai încasat 800 de milioane de lei vechi pentru hectarul pe pomi fructiferi.Primarul Ivan Jinaru. s-a interesat de realizarea unui proiect pentru modernizarea alimentării cu apă în satele Vaideeni şi Izvorul Rece, lucrare care a fost aprobată printr-o Hotărâre de Guvern, apărută în Monitorul Oficial. Această modernizare, înseamnă, de fapt, o reabilitare a alimentării cu apă, care a fost făcută prin anii ’93 - ’95.  Investiţia se ridică la un total de aproximativ 40 de miliarde de lei vechi. Tot pentru anul viitor, administraţia locală a comunei Vaideeni are ca obiectiv construirea unui local pentru Şcoala cu clasele I-IV care să înlocuiască actuala clădire, veche din anul 1918. Un obiectiv  de realizat în 2007 pentru administraţia din comuna Vaideeni se referă la accesarea unui program al Ministerului Culturii şi Cultelor privind refacerea şi redarea circuitului turistic a bisericii Cuvioasa Paraschiva, din satul Marica, cea mai veche bisericuţă de lemn din zona Olteniei de Nord

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe