Deputatul PSD, Daniela Oteșanu: De la 1 februarie a intrat în vigoare prelungirea cu 2 luni a măsurii de limitare a adaosurilor comerciale pentru alimentele de bază

sâmbătă, 3 februarie 2024

Deputatul PSD, Daniela Oteșanu, a anunţat, că de la 1 februarie a intrat în vigoare prelungirea cu 2 luni a măsurii de limitare a adaosurilor comerciale pentru alimentele de bază.

"Introducerea şi menţinerea actului normativ propus de PSD pentru limitarea adaosului comercial la alimentele de bază a oprit specula şi a protejat puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii. Institutul Naţional de Statistică şi Consiliul Concurenţei au arătat că preţurile la alimente au scăzut după introducerea măsurii, iar cele mai pronunţate reduceri s-au înregistrat la alimentele care fac parte din coşul minim de consum al unei familii. Cel mai important pentru noi, ca social-democraţi, este să susţinem şi să determinăm o scădere a preţurilor la alimente şi după cele două luni. Acest lucru se poate face prin menţinerea unui adaos comercial de cel mult 20% la procesatori şi comercianţi şi de maxim 5% pe tot lanţul de distribuţie, pentru ca fiecare cetăţean să-şi permită să cumpere alimentele de bază fără niciun fel de efort financiar", a declarat Daniela Oteșanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe