Directorul general al Consiliului Judetean Valcea, Bogdan Lastun, incaseaza sinecuri pe banda rulanta! Salariu de 10.000 lei, membru in ATOP (3000 lei lunar), in calitate de “reprezentant al comunitatii“!

joi, 25 ianuarie 2024

In sedinta Consiliului Judetean Valcea din data de 26 ianuarie, se va valida mandatul noului reprezentant al Inspectoratului Judetean de Politie Valcea in cadrul Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica Valcea (ATOP), comisarul sef Gherghe Gabriel Cosmin. Membrii acestei structuri primesc o indemnizatie lunara de 20 la suta din salariul presedintelui Consiliului Judetean Valcea, adica aproximativ 3000 lei de caciula luna de luna pentru cei 14 membri. Interesant este faptul ca an de an pe aceasta lista apare un individ abonat la sinecuri, Bogdan Lastun, director general in cadrul CJ Valcea. Acest ipochimen incaseaza un salariu lunar de peste 10.000 lei (116.842 lei anual), sotia acestuia (angajata a Spitalului Judetean Valcea) are un salariu la fel de peste 10.000 lei (122.171 lei anual), adica niste venituri/familie mai mult decat rezonabile, avand in vedere ca in Romania peste 90 la suta din populatie supravietuieste cu maxim 4000 lei/familie! In aceste conditii, Lastun mai baga in buzunare lunar si cei 3000 lei (32.856 lei anual!), de fapt o sinecura din bani publici, in calitate de (atentie!) reprezentant al comunitatii! Poftim?!!! Pe cine reprezinta acest Lastun?! Cine a decis ca ipochimenul este reprezentantul comunitatii? Care comunitate?! Ce structura reprezentativa a comunitatii l-a desemnat in aceasta functie de demnitate publica?! Pai nici comunitatea din Popesti nu ar fi in stare sa o reprezinte! E clar - societatea romaneasca sufera profund si nu sunt sanse ca se va vindeca in perioada urmatoare! Domnule presedinte al CJ Valcea, Constantin Radulescu, ce il recomanda pe acest Bogdan Lastun, sa fie membru ATOP, ca si reprezentant al comunitatii?! Mai mult decat atat, acelasi Lastun mai incaseaza peste 5000 lei anual si de la AJOFM si am inteles ca il are angajat, tot la Consiliul Judetean Valcea, si pe fiul lui. Pai e corect, domnilor social democrati valceni?!

VEZI AICI DECLARATIA DE AVERE: http://www.cjvalcea.ro/images/cjvalcea/declaratii/2023/aparat/Lastun_Bogdan-Paul_2023.pdf

 

Autoritatea teritorială de ordine publică este organism cu rol consultativ, fară personalitate juridică, care se constituie și funcţionează pe lângă Consiliul Județean Valcea şi îsi desfaşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea si funcţionarea Politiei Române şi ale prezentului regulament, în scopul asigurării bunei desfășurări și sporirii eficienței serviciului poliţienesc din unitatea administrativ – teritorială în care funcţionează.
Autoritatea teritorială de ordine publică asigură, prin activitatea sa, reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi securitate publică.
Autoritatea teritorială de ordine publică are următoarele atribuţii:
a) contribuie la elaborarea planului de activităţi şi la fixarea obiectivelor şi indicatorilor de performanţă minimali, având ca scop protejarea intereselor comunităţii şi asigurarea climatului de siguranţă publică;
b) sesizează şi propune măsuri de înlăturare a deficienţelor din activitatea de poliţie;
c) face propuneri pentru soluţionarea de către organele de poliţie a sesizărilor care îi sunt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, potrivit prezentei legi;
d) organizează consultări cu membrii comunităţilor locale şi cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la priorităţile siguranţei persoanei şi a ordinii publice;
e) prezintă trimestrial informări în şedinţele  consiliului judeţean, după caz, asupra nivelului de asigurare a securităţii şi siguranţei civice a comunităţii
f) elaborează anual un raport asupra eficienţei activităţii unităţilor de poliţie, care se dă publicităţii.
În vederea realizării atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 218/2002, autoritatea teritorială de ordine publică îşi desfăşoară activitatea în plen şi în comisii de lucru.
Plenul se întruneşte trimestrial în şedinţă ordinară şi ori de câte ori este nevoie în şedinţă extraordinară, la convocarea scrisă a preşedintelui sau la solicitarea a cel puţin 4 membri, adresată preşedintelui.
Mandatul membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică este valabil până la următoarele alegeri locale pentru consiliile judeţene, urmând ca după alegerile locale să fie desemnată o altă componenţă pentru o perioadă de 4 ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe