Sparle si soparle, 18.12.2023

duminică, 17 decembrie 2023
  • Primarul liberal al comunei Lungești, Tiberiu Costea (fost prefect de tristă amintire) nu a înregistrat în contul de active fixe unele obiective de investiții, recepționate, puse în funcțiune sau date în folosință în perioada 2019-2021 în valoare de 20.000 lei. Conform Curții de Conturi, la nivelul Primăriei Lungești controlul intern managerial nu a fost organizat cu respectarea în totalitate a prevederilor legale în vigoare, iar standardul „Etică şi integritate” a fost implementat parțial. Primăria nu a luat măsuri de remediere a deficiențelor în timpul misiunii de audit. Datorită efectelor denaturărilor semnalate și prezentate în raportul de audit, situațiile financiare în ansamblul lor, nu prezintă fidel performanța financiară a Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Lungești la data 31 decembrie 2021, și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată în perioada auditată.

 

  • Peste câteva zile, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va stabili cotele procentuale pentru calculul impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2024. Astfel, de anul viitor, mai multe impozite şi taxe locale vor crește cu rata inflației, de 13,8%. Pentru anul fiscal 2024, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va aproba acordarea unei bonificaţii de 10% pentru sursele de venit reprezentând impozitul pe clădiri, teren şi mijloace de transport aparţinând contribuabililor persoane fizice şi juridice care efectuează anticipat până la 31 martie 2024 inclusiv, plata integrală a obligaţiilor datorate bugetului local calculate pentru fiecare rol fiscal unic, provenind din orice fel de impozite si taxe, inclusiv amenzi.

 

  • Potrivit declarației de avere, din salariile de la Primăria comunei Crețeni, edilul Constantin Catrina a ridicat anul trecut suma de circa 60.000 lei, iar soția lui 73.000 lei, plus cei 1.600 lei din subvențiile APIA. Constantin Catrina mai deține cinci terenuri intravilane sau agricole în suprafață totală de circa 15.000 mp, pe lângă cele două case de locuit și două apartamente, toate în Crețeni și Drăgășani. Primarul din Crețeni, Constantin Catrina, mai este fericitul posesor a două autoturisme (Ford Focus și Volkswagen Golf).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe