Primăria comunei Malaia a recepționat lucrările de modernizare la Școala Gimnazială din centrul localității

luni, 23 octombrie 2023

 

Recent, Primăria comunei Malaia a recepționat lucrările la Școala Gimnazială din centrul localității. „Proiectul a inclus ample lucrări de modernizare. Proiectul a fost desfășurat pe o perioadă de două luni, iar finanțarea necesară a fost obținută prin PNRR, adică cu fonduri europene. Prin intermediul finanțării europene, grădinița din centrul localității Mălaia se află într-un amplu proces de modernizare. Aceste lucrări includ reabilitarea clădirii, izolarea termică și instalarea de panouri fotovoltaice. Investiția totală pentru ambele clădiri, școală și grădiniță, se ridică la aproximativ 3 milioane de lei”, a spus Gheorghe Dinculescu, primarul comunei Malaia. În luna iulie, Consiliul local al comunei Malaia a adoptat documentația tehnico-economice faza studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Reabilitare, consolidare, dotare și modernizare cămin cultural in localitatea Malaia, în punctul Podul Șipotului, comuna Malaia, judetul Vâlcea”, la valoarea de 8,23 milioane de lei. Pentru că proiectul privind regularizarea torenților este esențial pentru întreaga zonă, primarul comunei Malaia, Gheorghe Dinculescu, spune că a transmis, în luna iunie, răspunsurile la ultimele clarificări. Prin Hotărârea nr. 15/2023, Consiliul local al comunei Malaia a aprobat delegarea dreptului unității administrativ teritoriale de depunere a cererii de finanțare aferente proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar la nivelul Județului Vâlcea”, în cadrul apelului de proiecte PNRR, către Consiliul Județean Vâlcea. Conform listei obiectivelor de investiții finanțate prin programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria comunei Malaia este prinsă cu două proiecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe