Prin PNRR, stațiunea Ocnele Mari este inclusă în masterplanul de transport metropolitan

sâmbătă, 8 iulie 2023

 

Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, stațiunea Ocnele Mari este inclusă în masterplanul de transport metropolitan, cu stații de autobuz moderne și microbuze și transport regulat cu Râmnicu Vâlcea. În acest an, primarul orașului Ocnele Mari, Remus Sasu, va construi o grădiniță cu program prelungit în zona Ocnița: „În noua locație își vor putea desfășura activitatea patru grupe de preșcolari. Aici, cei mici și cadrele didactice vor avea cele mai bune condiții pentru un act educațional de cea mai bună calitate, săli de clasă moderne, cu toate dotările necesare, până la spații educative, spații de joacă și recreere, dormitoare și săli de masă moderne”. Prin hotărârea nr. 14/2023, Consiliul Local orașului Ocnele Mari a aprobat proiectul de investiții „Centru Comunitar Integrat în oraşul Ocnele Mari” și depunerea spre finanţare în cadrul apelului de proiecte al PNRR. Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 1 milion de lei fără TVA. S-a mai aprobat finanţarea din bugetul local al tuturor cheltuielilor neeligibile care asigura implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta in documentaţiile tehnico-economice solicitate în etapa de implementare, precum și resursele umane specializate necesare furnizării serviciilor medico-sociale în cadrul Centrului Comunitar Integrat. Anul trecut, Consiliul Local orașului Ocnele Mari a adoptat documentaţia tehnico-economică faza studiu de fezabilitate pentru obiectivul „Amenajare zonă de promenadă dotată cu spații comerciale și de servicii, piaţa de sezon si alei pietonale în zona adiacentă ștrandului Ocnele Mari”, în vederea modernizării parcării auto Ocnele Mari și a unei porţiuni din strada ștrandului. Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA este de 2,45 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe