Din bugetul local, Gheorghe Gîngu, primarul din Bujoreni, a alocat suma de 631.000 lei pentru refacere platforme drumuri în 3 sate

luni, 3 iulie 2023

 

Prin Hotărârea nr. 28/2023, Consiliul Local al comunei Bujoreni a aprobat rectificarea bugetului local pe anul acesta, în sensul alocării sumei de 631.000 lei pentru proiectul „Lucrari de refacere platforma drumuri in interes local în satele Bujoreni (3,4 km), Bogdănești (2,9 km), Gura Văii (1,5 km)”. În luna februarie, Primăria comunei Bujoreni a decis participarea la proiectul „Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din judeţul Vâlcea”, fiind vorba despre realizarea unor staţii de încărcare lentă, precum şi unor staţii de încărcare rapidă amplasate pe trasee. „Proiectul, al cărui lider este Primăria Râmnicu Vâlcea, iar Primăria Bujoreni este în asociere (ADI Transport), vizează extinderea transportului de călători din municipiul Râmnicu Vâlcea către localităţile învecinate şi staţiunile turistice din judeţ, respectiv achiziţia de autobuze nepoluante - electrice, care cuprind şi staţii de încărcare rapidă - pe traseu, respectiv staţii de încărcare lentă. Este un proiect ambiţios, care va rezolva problema transportului în comun din Bujoreni”, a declarat Gheorghe Gîngu, primarul comunei Bujoreni. La începutul acestui an, primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gângu, a depus proiectul „Dotarea cu echipamente a Căminului Cultural Gura Văii, comuna Bujoreni, județul Vâlcea”, cu fonduri europene nerambursabile. Prin acest obiectiv de investiții se urmărește achiziționarea de dotări pentru căminul cultural al comunei Bujoreni situat la Gura Văii, în vederea bunei desfășurări a activităților sociale și culturale ale comunității, dar și a ședințelor consiliului local. Valoarea proiectului este de peste 35.000 de euro. Anul trecut, Consiliul Local al comunei Bujoreni a adoptat proiectul „Înfiinţarea şi funcţionarea unui Centru Comunitar Integrat în comuna Bujoreni, județul Vâlcea”, prin PNRR.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe