Primarul localităţii Berislăveşti, Nicolae Popescu, va demara lucrările pentru înființarea sistemului de canalizare

duminică, 12 martie 2023

 

În acest an, primarul localităţii Berislăveşti, Nicolae Popescu, va demara lucrările pentru înființarea sistemului de canalizare: „După ce vom semna contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării vom putea demara lucrările de modernizare a infrastructurii din comuna Berislăvești. Vom avea canalizare pe tot drumul județean, dar și pe străzile principale. Avem două proiecte aprobate prin programul Anghel Saligny, unul pentru modernizarea a 6,6 kilometri de drumui și construcția unui pod, iar al doilea proiect vizează inființarea sistemului de canalizare în localitate”. Prin Hotărârea nr. 64/2022, Consiliul Local al comunei Berislăveşti a aprobat exprimarea acordului de principiu referitor la extinderea reţelei de alimentare cu apă pe strada Căpruceşti, sat Berislăveşti, precum și demararea procedurilor administrative de realizare a documentaţiilor necesare pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă, întocmirea proiectului tehnic. Tot anul trecut, Consiliul Local al comunei Berislăveşti a decis conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al Comunei Berislăveşti” Înaltpreasfinţitului Varsanufie - Arhiepiscopul Râmnicului, pentru activitatea susţinută în cadrul proiectului „Consolidarea, restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a ansamblului monument istoric Mănăstirea Berislăveşti”. Prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria comunei Berislăvești are prinse două proiecte în valoare totală de 23,4 milioane de lei: „Înființare rețea de canalizare menajeră în comuna Berislăvești, județul Vâlcea” (15 milioane de lei); „Modernizare drumuri comunale și de interes local în comuna Berislăvești, județul Vâlcea” (8,4 milioane de lei). Anul trecut, Consiliul Local al comunei Berislăveşti și-a dat acordul de principiu pentru reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale și a Căminului Cultural Scăueni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe