Un elev a fost bătut în fața școlii, în Râmnicu Vâlcea. Agresorul avea asupra sa un cuțit și un pistol neletal

vineri, 10 decembrie 2021

Un elev al unui liceu din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost bătut pe stradă, în faţa unităţii de învăţământ, de către un alt adolescent, de 16 ani.

Jandarmii care au intervenit pentru aplanarea conflictului au găsit asupra agresorului un cuţit şi un pistol de tip airsoft.

Incidentul a avut loc vineri după-amiază, în faţa Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea, transmite Jandarmeria Vâlcea.

Primele verificări arată că nu a fost vorba despre un conflict spontan, ci despre un eveniment generat de nişte postări pe reţelele de socializare, potrivit news.ro.

“Agresorul, un tânăr de 16 ani din Râmnicu Vâlcea, şi-a aşteptat victima, elev la colegiul respectiv, să iasă de la ore, iar în momentul când a văzut-o i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele. Întreaga scenă a fost observată de personalul de securitate al şcolii care a solicitat ajutorul jandarmilor. Un echipaj de Jandarmerie care se afla în apropierea şcolii a intervenit de urgenţă reuşind să întrerupă conflictul dintre cei doi tineri, care se pare ar fi pornit de la o postare pe o reţea de socializare”, adaugă sursa citată.

Jandarmii care au intervenit au găsit în buzunarele agresorului un cuţit şi un pistol de tip airsoft. Întrebat ce intenţiona să facă cu ele, tânărul a justificat că poartă armele asupra sa pentru autoapărare.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele agresorului actele necesare începerii urmăririi penale pentru lovire şi alte violenţe şi portul fără drept de obiecte periculoase. Actele de sesizare au fost înaintate organelor de Poliţie în vederea continuării cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe