PSD Râmnicu Vâlcea a validat 111 adeziuni de noi membri. ”PSD ÎȘI EVALUEAZĂ STRUCTURILE”

marți, 21 septembrie 2021

“Luni, 20 septembrie 2021, Biroul Politic Municipal al PSD Râmnicu Vâlcea a validat 111 adeziuni de noi membri PSD, procedură statutară care trebuia îndeplinită întrucât vâlcenii care au solicitat înscrierea în PSD, au făcut acest lucru în decursul a trei luni, ultima etapă de înscriere fiind chiar săptămâna trecută, când 70 de membri și-au primit carnetele de partid.
Procesul de întărire a Organizației Municipale a PSD va continua, iar în cadrul ședinței Biroului Politic Municipal, ședință condusă de președintele interimar Florian Marin și de președintele Organizației Județene Constantin Rădulescu, s-au adoptat hotărâri importante care țin de:
– continuarea procesului de atragere de noi membri de partid, întărirea organizațiilor la nivelul secțiilor de votare și constituirea structurilor specifice, în formulă completă, precum și analiza activității pe fiecare secție de votare, activitate ce va fi definitivată până la data de 20 octombrie 2021;
– demararea procedurilor interne pentru adunările generale de analiză și alegeri la nivelul structurilor de tineret, pensionari, femei și socialiștii europeni, până la data de 01 noiembrie 2021
Acestea sunt câteva dintre chestiunile organizatorice discutate la această importantă reuniune a social democraților din Râmnicu Vâlcea, următoarea întâlnire urmând să aibă loc până la finalul lunii octombrie, pentru evaluarea stadiului îndeplinirii hotărârilor adoptate” – mentionează Florian Marin într-o postare pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe