7 fotografi și mii de fotografii la Ocnele Mari

luni, 19 iulie 2021

7 fotografi și mii de fotografii la Ocnele Mari

Centrul de informare turistică Ocnele Mari - în colaborare cu Centrul de informare turistică Vâlcea - a invitat la Ocnele Mari un grup de șapte fotografi pentru o sesiune de imortalizare a obiectivelor locale de interes turistic. S-au întâlnit și au lucrat timp de mai multe zile la Ocnele Mari artiștii fotografi Mihaela Enescu din Ploiești, Sorin Moise din Petroșani, George Onete din București și Adrian Bâlă, Eduard Enea, Sorin Mateescu și Sorin Roșu din Râmnicu Vâlcea. Ei au fotografiat ștranduri, pensiuni, locuri istorice și atracții naturale, biserici și instituții publice.

Fondul de imagine creat în urma acestei acțiuni a intrat în patrimoniul Primăriei Ocnele Mari, cu drept de folosință îndelungată în materialele de promovare a stațiunii.

Artiștii s-au putut bucura în timpul acestei aventuri artistice de ospitalitatea pensiunilor La Mircică, Casa Maia, Casa Maria, Pensiunea Sergentul și Casa Trușcă. Mulțumirile organizatorilor s-au îndreptat la final și către cei care au asigurat sesiunea de fotografiere cu elemente de recuzită - vestimentație și obiecte - (Muzeul Nicolae Bălcescu-costum de epocă, Ilinca Alexandru-costum dacic, Cristina Niculescu-ii și Mihai Bâscu-ceramică). Darurile de despărțire au fost oferite de preotul Bogdan Brădeanu.

De întreaga organizare s-au ocupat Mădălina Zăicanu și Alina Orbu de la Centrul de informare turistică Ocnele Mari și Monica Gheorghiu de la Centrul de informare turistică Vâlcea. Le mulțumesc tuturor.

Am fost foarte bucuros să-i pot întâlni personal pe artiști pentru a le mulțumi pentru efortul lor și pentru a le oferi câteva daruri simbolice, care să le amintească de zilele petrecute la Ocnele Mari. (Remus Gabriel SASU, primar)

FB_IMG_1626724910147

FB_IMG_1626724932488

FB_IMG_1626724926674

FB_IMG_1626724929954

FB_IMG_1626724920395

FB_IMG_1626724923842

FB_IMG_1626724914576

FB_IMG_1626724917678

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “7 fotografi și mii de fotografii la Ocnele Mari”

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe