Sparle si soparle, 27.05.2021

miercuri, 26 mai 2021
  • Prefectul Sebastian Fârtat a fost „prins în ofsaid”, prin participarea la o acțiune PUR POLITICĂ a PNL: aniversarea a 146 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal și la ceremonia de omagiere a familiei Brătianu, la Vila Florica, din județul Argeș. Chiar dacă nu este ilegal, gestul prefectului Fârtat este lipsit de orice conduită morală, fapt unic, pentru că la întunirea liberală din Argeș, cel mai probabil că nu a mai fost prezent vreun alt șef de prefectură din țară. Dar se pare că Sebastian Fârtat are un demn „model de urmat” și o „pildă călăuzitoare” în persoana... fostului prefect Mircea Nadolu, cel care mergea aproape zilnic la sediul PNL Vâlcea, dar și participa fără nici un fel de jenă la acțiunile politice liberale, totul din postura de prefect „apolitic” al județului Vâlcea!

 

  • Agenția Națională de Integritate a constatat conflictul de interese de natură administrativă în cazul lui Valentin Paraschiv, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Alunu, județul Vâlcea. În perioada deținerii calității de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea unor hotărâri ale Consiliului Local în baza cărora, începând cu data de 18 februarie 2019 a fost numit în funcția contractuală de șef al Serviciului Public de Alimentare cu Apă și Canalizare Alunu, încălcând dispozițiile art. 70 şi 77 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și cu dispozițiile art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004. Valentin Paraschiv a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

 

  • Zilele trecute, Ministerul Culturii a emis ordinul pentru reacreditarea Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea din Râmnicu Vâlcea. Decizia s-a luat în baza Hotărârii Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor nr. 2.440 din 20 aprilie 2021, în conformitate cu prevederile din criteriile și normele de acreditare a muzeelor și a colecțiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2057/2007.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe