Bebeluș de doar 5 zile, abandonat în scara unui bloc din Râmnicu Vâlcea. Copilașul era pus într-un scaun auto

vineri, 12 februarie 2021

Un bebeluș de doar cinci zile a fost abandonat într-un scaun auto, în scara unui bloc din municipiul Râmnicu-Vâlcea. Fetița se afla într-o stare generală bună în momentul în care a fost preluată de echipajele de salvare ajunse la fața locului, care au transportat-o la spital. Se efectuează anchetă pentru identificarea mamei.

Potrivit IPJ Vâlcea, joi, 11 februarie, în jurul orei 23:00, Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de o femeie din municipiu cu privire la faptul că într-o scară de bloc din cartierul Ostroveni a găsit un nou-născut abandonat - informeaza Romaniatv.net

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, un nou-născut fiind abandonat într-un scaun de transport auto. A fost solicitată si intervenția unui echipaj de la ambulantă nou născutul fiind transportat la o unitate spitalicească.

În urma evaluarii medicale s-a stabilit că este un nou născut cu vârsta de aproximativ 5 zile, de sex feminin, fără leziuni traumatice vizibile, într-o stare generală bună.

Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”rele tratamente aplicate minorului”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și se desfașoară activități pentru clarificarea situației și identifcarea mamei copilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe