Sparle si soparle, 21.09.2020

luni, 21 septembrie 2020
  • Deși se proclamă „social-democrat”, primarul din Drăgășani, Cristian Nedelcu, deține o adevărată AVERE demnă de un boier și nu de o persoană care conduce destinele unui oraș considerat sărac. Concret, primarul Nedelcu are nu mai puțin de 7 (ȘAPTE) locuințe, din care cinci apartamente în Drăgășani și două în București, ultimul cumpărat taman anul trecut. Pe lângă acestea, nababul din Drăgășani mai are două terenuri în municipiu, plus o mașină Daewoo Cielo. Anul trecut, Cristian Nedelcu a ridicat următoarele sume deloc de neglijat: 1,2 miliarde de lei vechi de la Primăria Drăgășani, 1,5 miliarde de lei vechi indirect din dividende (!), la care se mai adaugă cei 1,5 miliarde de lei vechi încasați de soția lui, de la CMI Crețeni și de la firma SC DBC SRL. Social-democratul nostru din Drăgășani mai menționează că este președinte la Asociația de Consultanță și Dezvoltare Economico-Socială Drăgășani.

 

  • Pe șest, prefectul imberb Sebastian Fârtat a operat câteva modificări în Comisia tehnică pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale, printre schimbări figurând, bineînțeles, prefectul, ca președinte al comisiei, precum și Pavel Aurelian Răban - șeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea; Constantin Mihalache - împuternicit inspector şef la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea; Şerban Irina Manuela Cătălina - șefa Structurii Judeţene de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor; Ionela Bîcă - director la Direcţia Judeţeană de Evidenţa a Persoanelor Vâlcea; Lorena Mărgăritescu - director la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea; Iulian Nechita - director la Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Vâlcea; corespondentul teritorial al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres... care nu există!

 

  • Recent, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat acordul-cadru de parteneriat privind colaborarea dintre Administrația Bazinală de Apă Olt și Primăria Râmnicului. De fapt, primăria intenționează să solicite fonduri nerambursabile pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice aferente proiectului „Creșterea mobilității urbane pietonale și cicliste în municipiul Râmnicu Vâlcea”, care cuprinde mai multe idei de proiect înscrise în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a municipiului Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe