Dorina Mutu (Annabella Retail): “Pandemia a schimbat comportamentul consumatorului. Mulți s-au îndreptat către branduri consacrate de produse”

joi, 30 iulie 2020

Perioada imediat după decretarea stării de urgență s-a transformat într-un dificil scenariu de business și pentru antreprenorii din industria alimentară care s-au văzut printre cei care se aflau în linia întâi într-un mediu plin de incertitudini și întrebări al COVID-19.

„O perioadă grea, cea mai grea din activitatea companiei noastre de peste 25 de ani”, precum spune și Dorina Mutu, co-fondator Annabella Retail, care a punctat că elementul care a făcut această perioadă atât de dificilă a fost „necunoscuta acestui virus”, nu se știa exact cum se transmite, care sunt categoriile de vârstă cele mai vulnerabile, iar la toate acestea s-a adăugat însăși componenta economică: nimeni nu deținea o procedură, un sistem de reguli care să faciliteze activitatea business-urilor.

„A fost o perioadă grea din punct de vedere al managerului pentru că trebuia să iei decizii atunci, pe loc, nu ți se oferea timp de gândire. Și trebuia să le iei de la oră la alta pentru că datele contextului se tot schimbau. Prima noastră decizie pe care am luat-o rapid a fost aceea de a reduce numărul orelor de lucru. Am trimis acasa persoanele mai vulnerabile ca să îi protejăm, pe cei cu vârsta cuprinsă între 63-65 de ani, dar am făcut asta nu utilizând șomajul tehnic, ci printr-o formalitate prin care le plăteam salariul integral. Nu am trimis pe nimeni în șomaj și este decizia care în acest moment mă face foarte împlinită”, a explicat Dorina Mutu.

A fost o perioadă la fel de grea și pentru toți cei 1.500 de angajați ai companiei, pentru că, potrivit managerilor trebuiau să se adapteze modificărilor spontane ale comportamentului clienților. „De exemplu, trebuia să gesionăm bine perioada aceea de două ore în care vârstnicii își făceau cumpărăturile, pentru că aceștia nu aveau timp suficient pentru a le finaliza. Așa că am decis să dezvoltăm plaftorma de comerț la domiciliu pe care o avem. Între timp, organizam fel de fel de acțiuni prin care încercam să diminuăm starea de panică a colegilor, a clienților, pentru că efectele orărei informații apărute în media la acel moment se răsfrângea asupra retailului”.

Co-fondatorul Annabella Retail împărtășește ideea altor antreprenori conform căreia pandemia de coronavirus a venit la pachet nu numai cu incertitudini și situații dificil de gestionat, ci și cu unele lecții. Iar lecția pe care managerul Annabella Retail a învățat-o din această perioadă este că întotdeauna trebuie să fi pregătit deoarece piața te poate surprinde în orice moment.

„Partea de comenzi online era integrată și în linia noastră de business, dar acest segment nu era foarte dezvoltat la cel moment, însă nevoia acelei situații ne-a obligat. Nevoia ne-am împins să-l dezvoltăm, așadar am suplimentat liniile telefonice, pentru a lua mai multe comenzi, am suplimentat partea de logistică ca să facem față cererilor. Toate într-un timp foarte scurt, nu ne-am gândit că această nevoie va veni atât de rapid pe piața locală”.

În ceea ce privește tendințele de consum, Dorina Mutu este de părere că în perioada pandemiei comportamentul consumatorului s-a schimbat și un număr tot mai mare de clienți a început să se îndrepte către achiziția de produse premium, aparținând brandurilor consacrate. „Consumatorii s-au axat în această perioadă pe achiziția de alimente de bază, așadar alegând să consume mai puțin, s-au îndreptate către produsele de calitate superioară. După decretarea măsurilor de relaxare, mulți au optat pentru cele din categoria bio, au ales produse mai sănătoase”.

Pentru anul acesta Annabella Retail își propusese să deschidă alte trei magazine, însă din cauza impredictibilității mediului de afaceri, această decizie a fost amânată, dar fără a afecta investițiile estimate, susțin reprezentanții companiei, așa încât la finalul lui 2020 numărul magazinelor va ajunge la peste 80. În prezent, societatea deține în portofoliu 77 de magazine.

Sursa: https://www.forbes.ro/dorina-mutu-annabella-retail-pandemia-schimbat-comportamentul-consumatorului-multi-s-au-indreptat-catre-branduri-consacrate-de-produse-175101

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe