|duminică, noiembrie 29, 2020
  • Follow Us!

Daniel Băluţă: Primăria Vaideeni va cumpăra 5.000 de saci și 200 de pubele pentru colectarea separată a deşeurilor 

Baluta-Vaideeni-680x365_c

 

Prin Decizia nr. 19/2020, Consiliul Local al comunei Vaideeni a aprobat achiziţia unui număr de 5.000 de saci pentru colectarea separată a deşeurilor în comuna Vaideeni și a unui număr de 200 de pubele cu capacitatea de 120 litri. În schimb, prin Hotărârea nr. 10/2020, Consiliul local al comunei Vaideeni a aprobat bugetul local al comunei Vaideeni pe anul acesta la partea de venituri în sumă de 33.618.000 lei. S-au mai aprobat cheltuielile bugetului local al anului 2020, atât la secţiunea de funcţionare în sumă de 5.800.700 lei, cât si la secţiunea de dezvoltare, în suma de 27.817.300 lei, cheltuielile totale fiind în sumă de 33.618.000 lei. Conform primarului comunei Vaideeni, Daniel Băluţă, Școala „Luca Solomon”, aflată în zona centrală a localităţii, ar urma să fie modernizată şi dotată cu fonduri prin PNDL 3, imediat cum noul program va fi lansat: „Prin acest proiect de modernizare, ne propunem în primul rând să refacem grupurile sanitare, în interiorul şcolii, pe fiecare etaj. Avem în vedere consolidări, extinderi, laboratoare noi, reabilitarea clădirii, pentru că nu s-a mai intervenit la ea de când a fost construită. Va fi realizată şi o mansardă, unde va fi amenajată o sală pentru evenimente. Vom realiza un teren de sport nou, centrala termică va fi schimbată şi, bineînţeles, şcoala va fi anvelopată termic.” Potrivit primarului Daniel Băluţă, Asociaţia Crescătorilor de Oi din localitate are un proiect pentru realizarea unei fabrici pentru colectarea laptelui şi prelucrarea brânzei tradiţionale din Vaideeni: „Produsele noastre sunt unice, brânza de Vaideeni stă pe mesele românilor, iar noi ne mândrim atât cu brânza de oaie care se face aici, cât şi cu celelalte produse. Atuul produselor din Vaideeni sunt aerul tare al dimineţilor de la poalele munţilor Căpăţânii, pământul bogat, iarba grasă, florile de muşeţel, brânduşele de pe întreaga vale a Luncavăţului şi dragostea faţă de oi, toate acestea dau secretul gustului şi al aromei unice a brânzei de Vaideeni”.

Leave a Response