|miercuri, octombrie 28, 2020
  • Follow Us!

Primăria declanşează o amplă acţiune de dezinfecţie pe domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea 

dezinfectie municipiu

 

Primăria municipiului declanşează sâmbătă, 28 martie, o amplă acţiune de dezinfecţie a domeniului public coordonată de Pieţe Prest SA şi concentrată, în special, pe zonele dintre blocuri. La ora 9.00, de la sediul societăţii de lângă Parcul Zăvoi, 110 persoane echipate complet cu combinezoane, cizme, măşti, ochelari, mănuşi şi veste personalizate şi ”înarmate” cu atomizoare de 14 l cu soluţii biocide vor ”ataca” mai multe cartiere din municipiu. Traseul va cuprinde cartierul Zăvoi, Zona Centrală, cartierul 1 Mai şi o parte însemnată din cartierul Ostroveni, iar acţiunea se va repeta până la acoperirea întregului municipiu. Trebuie menţionat că substanţele folosite nu dăunează spaţiilor verzi, florilor, autovehiculelor, iar utilizarea lor nu este toxică pentru oameni sau animale. Acţiunea de sâmbătă este avizată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Râmnicu Vâlcea şi se încadrează în măsurile de luptă împotriva epidemiei de coronavirus.

Leave a Response