|luni, septembrie 20, 2021
  • Follow Us!

Remus Grigorescu va fi numit definitiv de CJ Vâlcea în fotoliul de director al Bibliotecii Judeţene 

Remus_Grigorescu_PSD_ce48c03c5c

Consiliul Judeţean Vâlcea este chemat marţi, 19 august, să aprobe rezultatul final al concursului de management, a planului de management, a duratei pentru care se va încheia contractul de management, precum şi numirea managerului la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea. Ca urmare a încheierii înainte de termen a mandatului managerului Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 40 din 28 martie 2014, consilierul judeţean PSD Remus Grigorescu a fost numit manager interimar al acestei instituţii, începând cu data de 1 aprilie 2014, urmând ca în maximum 120 de zile calendaristice de la această dată să se organizeze concursul de management pentru ocuparea postului vacant de manager. Prin Dispoziţia nr. 242 din 1 iulie 2014 a preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea a fost constituită Comisia de concurs de management de la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea şi, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, precum şi ale regulamentului de concurs aprobat prin Dispoziţia nr. 211 din 13 iunie 2014, această comisie a procedat, în perioada 11-25 iulie 2014 la evaluarea planului de management, redactat conform cerinţelor din caietul de obiective aprobat prin Dispoziţia nr. 211 din 13 iunie 2014 preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea. La concurs s-a înscris un singur candidat: Remus Grigorescu, managerul interimar al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea. Secretariatul comisiei de concurs a constatat că dosarul de concurs a fost depus în termenul stabilit de către Consiliul Judeţean Vâlcea, precum şi că dosarul era complet, deci candidatul înscris a fost admis să participe la concurs. În prima etapă a concursului (analiza individuală a planului de management al candidatului de către membrii comisiei de concurs), planul de management a fost notat cu media generală 9,83, iar candidatul a fost admis pentru susţinerea celei de-a doua etape a concursului – interviul. În urma susţinerii interviului, candidatul a obţinut media generală finală de 9,92. Ca urmare, în raportul de evaluare a planului de management, comisia de concurs a recomandat Consiliului Judeţean Vâlcea numirea lui Remus Grigorescu în funcţia de manager al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea şi încheierea cu acesta a unui contract de management pentru perioada de cinci ani pentru care a fost elaborat planul de management (2014-2018). În conformitate cu art. 20 din Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, este necesar ca prin hotărâre a Consiliului Judeţean Vâlcea să se aprobe; rezultatul final al concursului de management de la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, planul de management al câştigătorului concursului şi durata de cinci ani (2014-2018) pentru care se va încheia contractul de management – egală cu cea pentru care a fost aprobat planul de management, aşa cum prevede art. 23 din actul normativ menţionat mai sus, precum şi numirea câştigătorului, Remus Grigorescu, în funcţia de manager al acestei instituţii.

(Petre Coman)

Leave a Response