|marți, martie 2, 2021
  • Follow Us!

Guvernul României trebuie să salveze cercetarea vâlceană! 

Guvernul României trebuie să salveze cercetarea vâlceană!

• Dr. Ioan Ștefănescu: cercetătorii vâlceni de la “Criogenie” au rămas fără finanţare din partea statului

Potrivit www.adevarul.ro, cercetătorii vâlceni de la ICSI Râmnicu Vâlcea sunt puşi în situaţia ca după 31 mai să nu mai primească niciun leu de la stat. Dr. Ioan Ștefănescu, directorul Institutului, a declarat recent: “Fostul Ministrul al Educaţiei şi Cercetării, Daniel Funeriu, s-a dovedit a fi puţin benefic în promovarea unor acte normative. De aceea, ar putea fi împietată activitatea de cercetare. Din 31 mai nu mai avem finanţare. Cercetarea din România nu mai există după 31 mai 2012. În 20 de zile nu ştiu dacă se va rezolva această situaţieÔÇ£

Partea privată de la ICSI susţine institutul

“Sunt institute complet diferite ca preocupări. Pe noi, cei de la ICSI Râmnicu Vâlcea, ne interesează partea de mediu, partea nucleară şi cea de hidrogen şi energii regenerabile, efecte foarte resimţite în mediul de afaceri. Lucrăm la câmpuri de panouri fotovoltaice, am dat drumul la multe proiecte pan-europene. Nu interesează pe nimeni de unde facem rost de bani. O să fie foarte greu! Poate că vom reduce salariile, vom face curbe de sacrificii. În ţările civilizate nu există astfel de modificări de dragul modificării. Au trântit-o (ordonanţa, n.r.) ca chestia aia, când unul aruncă o piatră în fântână şi 20 de proşti încearcă să o scoată. În ţările europene ţi se dă un mandat, îţi termini mandatul, se ia institutul la puricat. N-ai făcut ce trebuia, te reconverteşte, îţi diminuează activitatea, ia măsuri din timp. Mie nu-mi convine ca partea privată a ICSI Râmnicu Vâlcea să ţină toată grămada. În orice institut sunt oameni mai tineri. Ca să acceadă la cercetare, le trebuie patru-cinci ani. Pe ei, cine-i ţine? În această perioadă, ei nu produc bani, ci consumă. Ca să-i poţi creşte, forma, trebuie să-i prinzi în nişte scheme. Pe ei, cercetarea îi cere, dar nu-i finanţează. Anul trecut, noi, cei de la ICSI am dat bani înapoi statului”, a mai precizat dr. Ioan Ștefănescu, directorul ICSI Râmnicu Vâlcea.

La Vâlcea lucrează 200 de oameni

La institutul vâlcean lucrează în jur de 200 şi ceva de oameni de oameni, iar cheltuielile se ridică la un milion de lei lunar. Dacă nu vor mai avea bani pentru utilităţi, există voci care susţin că oamenii pot face cercetare şi acasă, dar trebuie să le dai să lucreze tot ceea ce au nevoie. “Pe partea nucleară, pe partea de stocare de energie, de politici de mediu, există proiecte cu fonduri, dar când se pun în funcţiune, ele nu mai sunt asigurate resurse de finanţare. Ele devin structuri de mare interes naţional sau interes european, care trebuiesc în mod obligatoriu să fie finanţate din bugetele ţărilor respective. Actualul Guvern, a prins în programul de guvernare şi partea de cercetare. Bine că n-au uitat de noi şi sperăm să ni se rezolve problemele”, a mai spus directorul ICSI, dr. Ioan Ștefănescu.

Ce spune OU 120/22.12.2011

Ordonanţa de Guvern nr. 120 din 22 decembrie 2011, intrată în vigoare la 28 decembrie 2011 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 926/28 dec. 2011 modifică şi completează OG nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi tehnologică menţionând “prorogă termenul de la art. V până la 31 mai 2012″. Articolul 5 din Ordonanţa 57/2002 prevedea, printre altele, dreptul cercetătorilor de a avea acces la fondurile publice, de a li se garanta activitatea de cercetare cu asigurarea resurselor financiare. Cu alte cuvinte, cele 59 de institute de cercetare din ţară vor rămâne fără bani de utilităţi, salarii. (www.adevarul.ro)

Leave a Response