Deputatul Vlădoiu şi primarul Radi l-au dus pe Moş Crăciun la Buneşti

duminică, 19 decembrie 2010

Deputatul Vlădoiu şi primarul Radi l-au dus pe Moş Crăciun la Buneşti

Sute de copii şi părinţi s-au adunat, vineri seară, în faţa Primăriei Buneşti, unde administraţia locală a organizat un spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă. Primarul Viorel Radi şi-a aşteptat cum se cuvine oaspeţii din toată comuna, dar şi din comunele învecinate, bradul din faţa Primăriei fiind luminat de zeci de beculeţe. Moş Crăciun şi-a făcut apariţia încărcat de cadouri, spre bucuria copiilor ce-au interpretat cântece şi colinde. Deputatul Auel Vlădoiu a fost un real sprijin pentru sacul cu daruri al lui Moş Crăciun, părinţii prezenţi apreciind că parlamentarul zonei este alături de ei.

„Mă bucur că au venit atâţia copii, însoţiţi de părinţi. Cred că a fost cam frig, pentru că-n anii trecuţi se strângeau peste 700 de persoane aici, în faţa Primăriei, la pomul de Crăciun. Au venit copii şi din Govora, şi din Stoeneşti, pentru a primi daruri de la Moş Crăciun", a declarat primarul Radi. La finalul spectacolului, un frumos foc de artificii a luminat cerul Buneştiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe