Ion Cîlea - Pinocchio minte de îngheaţă apele!

miercuri, 16 septembrie 2009

Ion Cîlea - Pinocchio minte de îngheaţă apele!

PSD NU RESPECTĂ PROTOCOLUL CU PD-L

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea ne contrazice într-un fel de drept la replică, transmis cu promptitudine redacţiei şi ne spune că PSD respectă la Vâlcea protocolul cu PD-L. În stilul caracteristic, prăfuit şi limbaj de lemn, consilierul Ion Stanciu de la PSD a însăilat la repezeală un comunicat, de fapt o înjurătură, că atât îl mai duce pe dânsul mintea acum. La anii aceştia. Respectabilă vârstă. Ne permitem, totuşi, să nu-l credem pe domnul Ion Cîlea că este sincer când scrie negru pe alb că: „Personal am avizat, cu două luni în urmă, recomandarea conducerii PD-L Vâlcea pentru persoana pe care au agreat-o. De ce n-a fost instalată pe funcţia de director a CRFPA?

Interesaţi-vă la adresa aliatului nostru! Noi am respectat întrutotul obligaţiile asumate prin protocol!“. Noi scriem că minte Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea şi nu este pentru prima dată când l-am prins cu minciuna. Ion Cîlea va ajunge în ritmul acesta Pinochio. Dar cine va fi Gepetto? Ar mai fi o problemă: Ion Cîlea îşi permite cu neruşinare să facă muncă de partid din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Foloseşte cu neruşinare banii, maşinile, angajaţii, calculatoarele acestei instituţii pentru campania electorală a PSD. Noi ne-am săturat să fim înjuraţi de Ion Cîlea pe banii noştri. Păi noi le plătim domnilor Cîlea şi Stanciu salariile. Şi nu invers.

În atenţia publicaţiei „Ziarul de Vâlcea”

NEDOCUMENTAREA  NAŞTE  NEADEVĂRURI

    Nu este pentru prima oară când săptămânalul dumneavoastră mă acuză că am încălcat protocolul dintre PSD – PD-L cu privire la nominalizarea persoanelor desemnate să ocupe funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate din judeţ. O astfel de aberaţie apare şi în nota pe care colegul dumneavoastră, N.T. (probabil Nicu Trandafir) o lansează pe site-ul publicaţiei sub titlul „PSD a mai încălcat o dată, la Vâlcea, protocolul cu PD-L”.

    Pentru susţinerea afirmaţiilor sale, autorul aduce ca argument faptul că subsemnatul, citez: „pune beţe-n roate numirii în funcţia de director al CRFPA a unei persoane agreată de Organizaţia Judeţeană a PD-L Vâlcea”.

    Vă atrag atenţia că stimatul dumneavoastră coleg susţine o mare minciună. Personal am avizat, cu două luni în urmă, recomandarea conducerii PD-L Vâlcea pentru persoana pe care au agreat-o. De ce n-a fost instalată pe funcţia de director a CRFPA? Interesaţi-vă la adresa aliatului nostru! Noi am respectat întrutotul obligaţiile asumate prin protocol!

Dr.ing. ION CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe