Prefectul atacă din nou Consiliul Judeţean

duminică, 19 octombrie 2008

Prefectul atacă din nou Consiliul Judeţean

Imediat după finalizarea alegerilor locale, între Prefectura Vâlcea şi Consiliul Judeţean a pornit un război rece, amplificat în instanţele de judecată. După ce a atacat în contencios modul de constituire a comisiilor de specialitate din cadrul consiliului, prefectul Radu Renga este hotărât să atace de această dată chiar Regulamentul de organizare şi funcţionare a CJ Vâlcea, pe motiv că ar încălca Ordonanţa de Urgenţă 35/2002. În schimb, reprezentanţii CJ îl acuză pe prefect de partizanat politic.

Se cere schimbarea regulamentului interior

La numai câteva săptămâni după capitolul derulat la Tribunalul Vâlcea, Ion Câlea s-a mai trezit cu o adresă din partea Prefecturii. De data aceasta Radu Renga le cere reprezentanţilor CJ să schimbe regulamentul interior de funcţionare, pe motiv că acesta nu ar fi legal. În aceeaşi adresă Renga mai specifică că s-a încălcat ordonanţa de urgenţă 35/2002. În adresa pe care Radu Renga a transmis-o Consiliului Judeţean se menţionează că, „în conformitate cu articolul 19, din Legea 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, procedându-se la verificarea legalităţii actelor administrative comunicate de dumneavoastră se constată că articolul 22, aliniatul 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Vâlcea, aprobat prin Hotărârea nr. 7/31.07.2008, este nelegal" - se menţionează în adresă.

La articolul 22 se stipulează că, în cazul în care la nominalizarea membrilor unei comisii de specialitate se depăşeşte numărul de membri stabilit, constituirea comisiei respective se realizează prin vot secret şi consideră că votul secret nu ar fi legal. În plus, Prefectura a atras atenţia că nu se respectă opţiunea, pregătirea profesională şi domeniul de activitate ale consilierilor. „Prin aplicarea art. 22, alin. 3 din Regulament s-ar ajunge la situaţia nelegală, ca în unele comisii, un grup de consilieri judeţeni să nu aibă membri desemnaţi, iar alt grup de consilieri judeţeni să aibă membri mai mulţi decât li se cuvine în raport de configuraţia politică rezultată în urma alegerilor locale, iar unii consilieri judeţeni să nu facă parte din nici o comisie.

Nu există justificare legală pentru introducerea art. 22, alin. 3 din Regulament deoarece prevederile art. 17. alin l şi 2 din OG 35/2002, sunt imperative şi nu lasă loc de interpretări" - mai afirmă Radu Renga în adresa transmisă Consiliului Judeţean. Pentru a-şi întări demersul, prefectul a amintit şi de Sentinţa civilă 920/02.09.2008, prin care s-a anulat constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean.

Răzbunare sau respectarea legii?

În schimb, Ion Câlea, preşedintele CJ Vâlcea consideră că prefectul încearcă să îi avantajeze pe liberali, considerând că demersul Prefecturii nu este altceva decât o răzbunare politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe