Hidroelectrica intră la Bursă

miercuri, 24 septembrie 2008

Hidroelectrica intră la Bursă 

 

Acţiunile societăţii Hidroelectrica ar putea fi listate la Bursa de Valori Bucureşti până la sfârşitul anului, conform directorului general al societăţii, Traian Oprea. „Ne putem lista la BVB fie ca o companie independentă, fie ca parte integrată a Companiei Energetice Naţionale”, a afirmat Oprea. În prezent, concentrarea economică a companiilor din domeniul energetic pentru formarea Companiei Energetice Naţionale se află la Consiliul Concurenţei, care analizează operaţiunea, potrivit declaraţiilor reprezentantului Hidroelectrica. Potrivit proiectului iniţiat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Electrica va prelua activele Hidroelectrica şi ale complexelor energetice Turceni şi Rovinari.
Din companie ar urma să facă parte cele două complexe energetice de la Rovinari şi Turceni, Hidroelectrica, distribuţiile şi furnizările Electrica Muntenia Nord, Transilvania Sud şi Transilvania Nord, service-urile, institutele de cercetare şi proiectare aferente. Hidroelectrica va vinde de asemenea prin licitaţie un pachet de 69 de hidrocentrale. 

 

Compania Hidroelectrica are în vederea investiţii de şase miliarde euro, în perioada 2007 - 2025, pentru retehnologizare şi creşterea capacităţii, fondurile urmând să fie asigurate din surse proprii şi credite comerciale. Hidroelectrica este furnizorul naţional de energie hidro, asigurând 33 la sută din producţia totală de energie în România prin cele 307 centrale ale sale. Compania are o cifră de afaceri de 700 de milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe