Irakianul Ali confecţiona ilegal ţigări pe un „utilaj de fabricat hârtie igienică”

joi, 4 octombrie 2007

 Irakianul Ali confecţiona ilegal ţigări pe un „utilaj de fabricat hârtie igienică”

Poliţiştii vâlceni au pus capăt uneia dintre reţelele care se ocupa cu fabricarea ilegală şi traficul cu ţigări. În spatele acestei afaceri foarte prospere s-a aflat un irakian, care a fost ajutat de câţiva vâlceni pentru a-şi dezvolta investiţia, aceştia ajungând să împacheteze ţigări în propriile apartamente. Pentru că nu mai făceau faţă cererii, au chemat în ajutor şi vecini, iar în cele din urmă, irakianul, mulţumit de cum îi mergea „bisnisul”, a adus un utilaj pe care a scris: „utilaj pentru hârtie igienică”. El a închiriat un spaţiu la o societatea care se ocupa cu fabricarea cheagului, iar ca să nu bată la ochi, străinul mai dădea, din când în când, proprietarului spaţiului, suluri de hârtie igienică, ca şi cum acestea ar fi fost din producţie proprie. Deşi arestat iniţial, irakianul a fost pus în libertate.
În luna ianuarie 2007, în localitatea Mihăeşti avea să fie trasă pe dreapta de poliţiştii vâlceni, o autoutilitară în care se aflau 1,7 tone de tutun vrac. La scurt timp, avea să iese la iveală o adevărată afacere, al cărui creier era arabul Ata Firas Al Shimari (35 ani), din Bagdad, care îşi avea reşedinţa în Râmnicu Vâlcea, irakianul ajungând să escrocheze statul cu sume imense. În luna ianuarie 2006, la Vâlcea,  Ata, cunoscut cu numele de “Ali” avea un magazin de piese auto second-hand. Aici l-a cunoscut pe vâlceanul Ion Liviu Badea (35 ani), care neavând un loc de muncă a primit o ofertă din partea străinului. Liviu a acceptat să cumpere în numele patronului irakian, cartoane de la o societate vâlceană. Aşa că până la sfârşitul anului a tot cumpărat peste 18.000 de bucăţi de carton. Cum vâlceanul s-a dovedit a fi de cuvânt, Ali i-a propus a altă afacere. Aceea de a accepta ca la Vâlcea să ambaleze ţigări care îi erau aduse din Bucureşti, în nişte saci mari, de culoare neagră. ├×ăgările veneau de la un alt cetăţean irakian, Raheem Jalab, care a intermediat o afacere între Ali şi un alt cetăţean din Republica Moldova, neidentificat, de la care era  adus tutunul.

Vâlceni lucrau ca furnicile la împachetatul ţigărilor

Aşa se face că Liviu Ion Badea şi-a transformat casa într-o mică afacere. Împreună cu soţia, în apartamentul său au început să se ambaleze ţigări „Carpaţi”. Vâlceanul care până atunci era şomer, nu mai prididea cu ambalatul, aşa că şi-a chemat vecinii, rudele, cunoscuţii, cărora le-a dat să ambaleze ţigări, remunerându-le munca. Poliţiştii vâlceni de la Serviciul de Cercetări Penale aveau să afle că astfel de transporturi de ţigări neambalate, au mai fost făcute în judeţele Ialomiţa şi Teleorman. Irakianul Ali, mulţumit de afacere, a discutat cu Liviu Ion Badea să  închirieze un utilaj de confecţionat ţigări, pe care să-l instaleze la Râmnicu Vâlcea. Se bate palma, vâlceanul acceptă să lucreze pe el, spunându-i-se că activitatea este legală. Aşa se face că vâlceanul, fost absolvent al Liceului Militar de Muzică se angajează să lucreze pe noul utilaj. Acesta a luat legătura cu administratorul unei făbricuţe de cheag şi în respectiva incintă s-a găsit un spaţiu unde să funcţioneze dispozitivul de făcut ţigări. “Unul dintre martori, administratorul societăţii, a spus că a văzut un utilaj în iarbă, bine ambalat în folie, pe care era scris, pe o etichetă, „utilaj pentru hârtie igienică”. Laurenţiu Constantin Şopârlă, un alt angajat al lui Ali, îi ducea periodic femeii câteva suluri de hârtie igienică, acestea părând că sunt din producţie proprie"” a spus scms. Marcel Hogaş, de la Serviciul Cercetări Penale, din IPJ Vâlcea, cel care a instrumentat acest caz.

Ali a fost arestat şi apoi pus în libertate

Pentru punerea în funcţiune a fabricii clandestine de confecţionat ţigări, irakianul a contactat doi bucureşteni, un electrician şi un mecanic, fosţi angajaţi ai unei fabrici de ţigări din capitală. Aşa se face că pe bandă rulantă, au început să apară la Vâlcea, ţigări fabricate clandestin şi care purtau mărcile „Carpaţi”, „Zorro” şi „Palatul”. Socrul soţilor Badea, Ion Badea (58 ani) se ocupa cu transportul ţigărilor. El primea de la nora sa, Claudia Diana Badea, facturi false, pe care le completa la indicaţia irakianului, astfel încât, dacă acesta ar fi fost oprit de poliţişti în trafic, avea ce să le arate. O parte din ţigări erau valorificate de Claudia în complexul Dovali, unde avea o mică afacere. Per total, din expertize a rezultat că irakianul a fabricat ilegal la Vâlcea 104 baxuri de ţigări, acciza ce ar fi trebuit fi plătită statului fiind de 1.316.408,26 lei, TVA în valoare de 1.109.465,29 lei şi 723.660,23 lei impozit pe profit. După însemnările din caietele de evidenţă privind cantitatea de ţigări ieşite, rezultă un prejudiciu mai mare. Deşi irakianul a fost singurul arestat în această afacere, după câteva prelungiri de mandat el a fost pus de instanţa vâlceană, în libertate.
Dorel ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe