Directorul SC UNIVERS SA habar nu are de subiectul „Hala Centrală“

joi, 4 octombrie 2007

 Comunicat de presă

 

Directorul SC UNIVERS SA habar nu are de subiectul „Hala Centrală“

 

Ca urmare  a unui comunicat al societăţii “Univers S.A.” publicat în presa locală în cursul acestei săptămâni, cu referire la Hala din Piaţa Centrală, pentru corecta informare  a cetăţenilor municipiului Râmnicu Vâlcea vă rugăm să publicaţi următoarele: Prin acţiunea  în revendicare imobiliară formulată de municipiul Râmnicu Vâlcea împotriva SC Univers SA s-a solicitat instanţei să se dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul numit „Hala”, situat în Piaţa Centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea. În cauză, Tribunalul  Vâlcea a pronunţat sentinţa civilă nr. 394 / 20.06.2002, prin care s-a admis acţiunea formulată şi s-a dispus obligarea SC Univers SA să respecte proprietatea şi posesia municipiului Râmnicu Vâlcea asupra imobilului precizat mai sus.Această sentinţă a rămas irevocabilă prin decizia nr.5669/18.10.2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.658/2003. Prin hotărârile judecătoreşti amintite, imobilul „Hala” a reintrat în proprietatea  publică a municipiului Râmnicu Vâlcea în integralitatea sa , şi nu parţial. În niciuna din aceste hotărâri  nu se reţine că acţiunea noastră ar fi fost admisă în parte, fiind absolut evident că ea a vizat imobilul ca un tot care include şi spaţiile laterale. Ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti de admitere a acţiunii în revendicare, prin HCL nr.5/29.01.2004 s-a completat lipsa bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea cu imobilul „Hala Piaţa Centrală”, inclusiv spaţiile laterale şi terenul aferent întregii construcţii (1075 mp). Această HCL a fost atacată în instanţa de contencios administrativ de către SC Univers SA, cererea acesteia fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 1193/2005 a Tribunalului Sibiu, devenind irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 10/2006. Hotărârile judecătoreşti amintite mai sus validează, astfel, HCL nr.5/2004. Mai mult decât atât, imobilul construcţie „Hala” în integralitatea sa, aşa cum a fost revendicat (inclusiv spaţiile laterale care fac parte inseparabilă din aceasta şi terenul aferent au fost înscrise în Cartea Funciară ca proprietate publică a municipiului Râmnicu Vâlcea, sub nr. 7747 ( încheierea nr. 13.809/30.05.2006). În cursul anului 2006 SC Univers SA a solicitat pe calea instanţei nulitatea absolută a contractelor de închiriere încheiate de municipiul Râmnicu Vâlcea cu locatarii spaţiilor laterale ale imobilului „Hala”. Prin decizia nr. 62/A-C/ 2007 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. 933/90/2006, definitivă, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată, menţinându-se ca valabile contractele de închiriere încheiate de municipiul Râmnicu Vâlcea. Prin urmare , comunicatul de presă elaborat de conducerea societăţii Univers SA este o înşiruire de cuvinte fără fond, redactat de persoane aflată în totală necunoştinţă de cauză şi semnat de un director  care nu are habar de  subiectul „Hala Centrală”.
            Cu stimă, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Ing. Mircia Gutău
N.R. – Titlul ne aparţine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe