June oligarh în ascensiune

duminică, 17 iunie 2007

 Bogdan Almaşi liderul tineretului democrat este un model de

June oligarh în ascensiune

Luna trecută într-un interviu acordat unui ziar din Vâlcea, Bogdan Almaşi îşi dădea cu părerea referitor le probleme pe care cu siguranţă nu le-a aprofundat. Doar o întrebare l-a determinat să spună un mare adevăr. Reporterul remarcase că tânărul democrat a devenit foarte bogat şi-l întreba ce plan are pentru a-i ajuta pe cei săraci. Iar acest individ îmbogăţit suspect de rapid declara că el nu este social democrat şi nu vede lucrurile aşa. Spunea un adevăr pe care noi l-am mai publicat. Acela că actuala conducere a PD Vâlcea are arici în buzunare, când e vorba de a ajuta concret, din propriile venituri, pe cei sărmani. Iar semenii ăştia din cea mai ermetică familie politică locală chiar au bani. Mulţi, foarte mulţi. Junele democrat a venit în Vâlcea pe filiera din Capitală. Altfel nu ar fi fost primit şi avansat aşa de repede în organizaţie mai ales că şefii nu sunt femei deci nu ar fi putut aplica metoda colegei sale ajunsă peste noapte ministru din secretară. Liderul organizaţiei de Tineret a PD, (probabil fără implicarea primarul Mircia Gutău această organizaţie ar fi avut 10 membri), Bogdan Almaşi a beneficiat de relaţii de familie solide plus încă vreo câteva cultivate în Capitală. S-a înfiltrat în organizaţia vâlceană, a dat de câteva ori din gură pe la conferinţele de presă în speranţă că tinerii ziarişti ce scriu la normă o să-i redea şabloanele din discursuri, a făcut banii necesari pe care trebuie să-i aibă în cont pentru a prinde un loc pe liste şi vrea acum în Consiliul Judeţean. Punem pariu că va primi un loc pe listă în urma deja abonaţilor democraţi tradiţionali şi dacă scorul din sondaje se va păstra va ajunge consilier. Nu ne interesează această ascensiune, care reprezintă doar una din laturile, pe care trebuie să le aibă cineva ce urmează să ajungă oligarh. Noi am vrea să ştim cum a făcut banii. Cum a ajuns să deţină afacerile de mai jos la o aşa vârstă pentru că, din câte ştim, nu a avut o mătuşă Tamara.

Bogdan Almaşi deţine cel puţin următoarele afaceri şi proprietăţi:

- O cafenea poziţionată în modernul River Plaza Mall cu o suprafaţă de 110 mp. Pentru predarea contractului de închiriere a spaţiului şi vânzarea tuturor echipamentelor şi mobilierului, Almaşi cere nici mai mult, nici mai puţin de 140.000 de euro;
- O reprezentanţă a ING – în franciză ( fiind singurul din afara sistemului respectiv bancar care a obţinut o astfel de franciză);
- O staţie de distribuire a combustibilului  GPL (Alcogaz);
- O terasă - patinoar în River Plaza Center (contract de închiriere);
- O reprezentanţă auto a firmei chinezeşti Great Wall (Hoover- maşini de teren) pe firma ALCO DESIGN – CUI: 19029555, J38/770/2006, înregistrată la Finanţele Publice din data de 15 februarie 2007, adresa: Str. Nicolae Iorga 1, Râmnicu Vâlcea;
- O firmă de design – adresa: Râmnicu Vâlcea, Str. Calea lui Traian Nr. 77, Bl. S 26;
- Recent, afaceristul Almaşi a închiriat un alt spaţiu chiar în buricul târgului, într-o clădire aparţinând Socom-ului;
- Mai multe autoturisme şi imobile.

Nicu TRANDAFIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe