|duminică, octombrie 17, 2021
  • Follow Us!

Integrarea în UE – o dilemă pentru vâlceni 

Integrarea în UE – o dilemă pentru vâlceni

 

Vâlcenii s-au arătat destul de îngrijoraţi de efectele pe care le poate avea integrarea în Uniunea Europeană pentru oamenii simpli. În acelaşi timp, politicienii şi reprezentanţii administraţiei publice locale spun că efectul va fi benefic pentru ţară, dar că eforturile şi costurile pe care toată lume ava trebui să le ia în calcul sunt imense.

 

Mult de muncă pentru funcţionari

 

Reprezentanţii administraţiei locale cred că anul viitor va aduce foarte multă muncă şi eforturi pentru alinierea la standardele europene. Prefectul judeţului Vâlcea i-a luat la rost în ultima perioadă pe primarii vâlceni care nu au reuşit să dezvolte în nici un fel comunităţile pe care le administrează şi a avertizat că aceştia vor avea mari probleme cu integrarea. „La multe primării nu există specialişti pentru întocmirea proiectelor, dar nici interes din partea primarilor în a-i angaja, pe motiv că aceştia ar putea fi mai buni decât ei şi le-ar lua locul. Din păcate, Vâlcea nu se numără printre judeţele dezvoltate economic la nivel naţional, cel puţin în comparaţie cu câteva judeţe din Ardeal, cum sunt Sibiul, Aradul şi Timişul. Trăim într-un judeţ frumos, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne ţinem mândria de olteni foarte sus. Mulţi primari sunt slabi pregătiţi, şi le va fi foarte greu după integrare. Pentru accesarea fondurilor structurale nu ai nevoie de bani. Primarii pot să nu aibă nici un ban, dar sunt obligaţi să aibă o strategie de dezvoltare a localităţii. Consiliul Local trebuie să ştie ce vrea şi ce-şi propune dacă vor să acceseze aceste fonduri. Este adevărat că pentru accesarea lor ai nevoie de o anumită informaţie de o anumită pregătire pe care mulţi dintre primari nu o au. Primarii şi-o trag cu mâna lor. Dacă sunt băieţi deştepţi îşi angajează oameni pregătiţi în domeniu. Legea le permite să-şi angajeze un administrator public sau firme de consultanţă care să facă aceste lucruri în locul lor, dacă vor să câştige un nou mandat. Există un Institut Naţional de Administraţie Publică de unde-şi pot alege specialiştii respectivi, noi avem unul şi trebuie să vă spun că se descurcă extraordinar. Pentru asta însă trebuie să accepţi ideea că nu eşti deşteptul pământului, că la un moment dat ei îţi vor lua locul, pentru că ei sunt viitorul. Probabil acesta este şi motivul pentru care primarii refuză angajarea lor. Altfel nu au decât să stea şi să se lamenteze că nu i-a ajutat nimeni să facă un program, să acceseze nişte fonduri europene, dar asta nu este o scuză.” – spune prefectul Anuţa Handolescu. Din păcate, conform ultimelor estimări făcute de reprezentanţii Prefecturii Vâlcea, economia vâlceană ar avea foarte mult de suferit în cazul integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, deoarece foarte puţine unităţi de procesare, unităţi de alimentaţie publică, dar şi hoteliere corespund la această oră normelor europene. Aceste unităţi vor trebui reautorizate conform normelor uniunii europene. Foarte puţine corespund acestor norme, astfel că pentru proprietari există numai două variante : modernizarea sau închiderea. Nici politicienii nu sunt prea optimişti. „1 ianuarie 2007 reprezintă data la care România va deveni membru al Uniunii Europene, dar nu este cert dacă va fi pregătită pentru acest lucru. Lipsa de informare a populaţiei asupra costurilor integrării şi a modului în care se va face trecerea către uniune va reprezenta principalul factori de nemulţumire al românilor. Primirea ţării noastre în rândul ţărilor din Uniunea Europeană reprezintă rezultatul eforturilor întreprinse, de-a lungul ultimilor ani, de toate guvernele ce au condus România. Sper ca acest moment să fie fructificat cât mai bine, în folosul masei largi a cetăţenilor acestei ţări.” – este de părere deputatul Aurel Vlădoiu. Matei Vintilă, membru PNL spune că „Intrarea României în Uniunea Europeană reprezintă un moment istoric, un moment de referinţă în evoluţia viitoare a ţării noastre.”, iar primarul Râmnicului, Mircia Gutău, că acest moment “va rămâne, cu siguranţă, în istoria modernă a ţării noastre ca moment crucial pentru dezvoltarea economică şi socială. Consider că românii trebuie să fie mândri că sunt cetăţeni europeni şi sper că vom fi trataţi aşa cum se cuvine, mai ales că am dovedit seriozitate în relaţiile cu ţările din UE în anii dinaintea aderării.” Deputatul PNL Emilian Frâncu alocă tot meritul pentru acst pas “guverului Tăriceanu”. „Guvernul Tăriceanu a reuşit să ducă la capăt procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, fapt ce-l califică în mod cu totul pozitiv. Apreciez eforturile care s-au făcut în ultima perioadă pentru ca românii să intre cu fruntea sus în marea familie a popoarelor europene. Sper ca, în perioada următoare, să ne achităm cât mai bine de sarcinile impuse de UE şi post-aderarea să nu fie dificilă pentru cetăţeni.” – spune Frâncu.

„După aderare vom fi trataţi ca toate celelalte state membre ale UE. Ceea ce trebuie să înţelegem este că eforturile noastre nu s-au încheiat aici. Este un nou început pentru noi în mijlocul marii familii europene, care va trebui să ne sprijine în continuare, aşa cum a făcut-o şi până acum” – a precizat şi senatorul PD Vâlcea, Dorel Jurcan. Sindicaliştii cred că numărul săracilor va creşte. „Noi vrem să intrăm în Europa ca cetăţeni drepţi, cu drepturi depline, nu ca săracii Europei. Din păcate, rata şomajului este mare. Peste 45% din populaţia României trăieşte sub pragul sărăciei, iar nivelul de trai a scăzut dramatic în ultimul timp, în timp ce parlamentarii şi-au dublat salariile şi şi-au asigurat pensii confortabile. 40% dintre parlamentari nu au ce căuta în Parlamentul României, peste 80% dintre ei sunt oameni de afaceri cu interese proprii. În ultimii doi ani, în Vâlcea nu s-a construit nici măcar o locuinţă socială! Nivelul de trai al românului este sub nivelul ultim, iar parlamentarii se ocupă numai de circuri mediatice!” – a subliniat preşedintele CNSLR Frăţia Vâlcea, Constantin Pârvu.
Administratorii de firme sunt îngrijoraţi

Administratorii de firme s-au dovedit a fi cei mai îngrijoraţi cu privire la soarta afacerilor lor după integrare. Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea spun că, din păcate integrarea va fi o lovitură destul de dură, mai ales pentru întreprinderile mici şi mijlocii, deoarece, în privinţa dezvoltării afacerilor, Oltenia este din păcate printre codaşele ţării. „În Oltenia este o mică problemă: în privinţa existenţei investiţiilor Oltenia este în urma multora, am vrea ca 2007 să ne prindă cu aceşti investitori pregătiţi, dar acest lucru nu se mai poate întâmpla peste noapte.” – a spus Valentin Cismaru, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea. „În perioada următoare se va pune accent pe inovare, pe întreprinderi inovative, deoarece acestea vor avea succes pe piaţa europeană.” – a spus directoarea Euro Info Centre din Râmnicu Vâlcea, Lidia Giosan. Managerii din industrie, comerţul cu amănuntul şi servicii sunt însă destul de optimişti. „La noi, în servicii cred că nu se va schimba mare lucru. Important este să îndeplinim standardele şi să oferim servicii de calitate.” – spune un patron de pensiune agroturistică de pe Valea Lotrului. Cele mai mari speranţe ale oamenilor sunt legate de banii europeni care vor fi mai uşor de accesat, iar cele mai mari temeri sunt induse de normele europene, care nu sunt înţelese foarte bine de unii. Primarii comunelor mai mici spun că integrarea va fi o povară pentru ţărani. Primarul comunei Ioneşti, Ion Cătănoiu, spune că ioneştenii nu sunt pregătiţi de integrare şi că va fi un şoc pentru ei să nu mai facă anumite lucruri aşa cum au fost obişnuiţi „greu va înţelege omul de la sat că nu are voie să mai crească un animal aşa cum l-a crescut până acum, că nu va putea să-şi prepare ţuica în cazan, să producă vin, că pământurile vor trebui să fie comasate pe sistemul tip fermier, omul care a trudit o viaţă la ţară nu va înţelege lucrul acesta” – spune primarul. Într-adevăr, oamenii simpli sunt destul de naivi cu privire la integrare. „Cred ca o sa fie mai bine, doar aşa spune toată lumea” – spune Miruna Cosma, în vârstă de 49 de ani. „Pentru noi ce să aducă bun, mai nimic, doar dacă ne cresc pensiile, eu asta aştept, că aşa s-au lăudat pe la televizor, că va fi mai bine şi pentru noi. În rest nu mă aştept la nimic bun” – a spus Mariana Neagoe, pensionară din Râmnicu Vâlcea. „Mie îmi place situaţia asta. Poate îmi găsesc mai uşor de lucru afară, aici nu am cum să mă angajez într-un post care să-mi placă.” – este de părere Alina Neagu, de 17 ani, elevă de liceu.

Leave a Response