Tadici a pus “biciulÔÇ£ pe fete

luni, 24 iulie 2006

Antrenamente la intensitate maximă

Tadici a pus „biciul“ pe fete

După stagiul de refacere efectuat în luna iunie la Băile Felix, a sosit în sfârşit timpul ca echipa de handbal feminin Oltchim Rm. Vâlcea să-şi reia pregătirile în vederea viitorului sezon al Ligii Naţionale. Astfel, luni, 10 iulie, toate cele 22 de handbaliste păstrate de Gheorghe Tadici în lotul pentru campionatul următor s-au reunit la Sala „Traian”. Întâlnirea s-a făcut în prezenţa preşedintelui Ioan Gavrilescu, care le-a urat succes în tentativa de a reveni în fruntea handbalului feminin românesc.Pentru a câştiga tot ce se poate pe plan naţional – ar fi şi timpul după patru ani de „secetă cumplită”, se vor face chiar cinci ani în 2007 – clubul vâlcean a transferat handbaliste importante din ţară şi a strâns un buget considerabil pentru sezonul 2006-2007, adunând nu mai puţin decât 50 de mi-liarde de lei. Ca şi la fotbal, în eventualitatea în care Oltchim-ul va reuşi să cucerească laurii supremi în ţară, este foarte posibil ca echipa vâlceană să acceadă direct în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor. Un culoar cât se poate de favorabil pentru Luminiţa Huţupan-Dinu şi colegele sale, obişnuite de re-gulă cu întrecerile de elită pe plan european. Poate doar Cupa Cupelor să le mai stârnească puţin orgoliul în această privinţă!

Pregătirea fizică a fost epuizantă

Faţă de sezonul trecut, au apărut în echipă 11 noutăţi, jucătoare de primă mână, unele dintre ele componente ale naţionalei de senioare care a cucerit aurul mondial la turneul final din Rusia din decembrie 2005. În prima săptămână de pregătire, Tadici a alternat antrenamentele în sală cu cele fizice, în aer liber, acestea din urmă având loc la stadionul „Municipal” din Zăvoi. „Din punctul meu de vedere totul e în regulă, planul de pregătire pus la punct împreună cu conducerea clubului a decurs absolut normal. Jucătoarele au înţeles menirea pe care şi-au asumat-o o dată ce au ajuns la Oltchim! Sigur că nu toate sunt făcute după acelaşi calapod. Unele dintre jucătoare nu s-au aflat la potenţialul maxim. A fost pentru multe dintre ele o noutate absolută această pregătire individuală pe care-am ţinut expres s-o efectuăm. Totuşi, s-au străduit să recupereze din handicap la testele fizice pe care le-au dat! Următoarea perioadă va fi decisivă pentru că e perioada în care se vor cunoaşte adevăratele caractere din echipă!”, mărturiseşte tehnicianul principal al grupării vâlcene.

Sala de forţă, pe placul lui Tadici

O parte însemnată a pregătirii fizice din ultimele zile s-a făcut în sala de forţă pe care Clubul Sportiv Oltchim a amenajat-o în incinta Sălii „Traian”. Lucru mai puţin ştiut, Tadici însuşi i-a solicitat finanţatorului Constantin Roibu amenajarea unei astfel de săli ultramoderne. „Amenajarea acestei săli de forţă a fost una dintre dorinţele pe care domnul Roibu mi le-a îndeplinit! În acest moment, nu se mai poate face performanţă altfel, aşa e normal să se întâmple la o echipă de handbal şi aşa se întâmplă la marile cluburi din Europa, la cele din Liga Campionilor, de exemplu. Uitaţi-vă la echipele din handbalul nordic, din Danemarca şi Norvegia, dar şi la cele din Rusia sau Ungaria. E o metodă de lucru care se practică de câţiva ani de zile şi care-a dus la dezvoltarea handbalului. E cea mai performantă sală pe care-o are o grupare de jocuri sportive din România şi cred că va aduce un plus însemnat pentru formaţia noastră”, recunoaşte Tadici.

Oana Manea e tot mai conştiincioasă

„Luată de val” la un moment dat, atunci când a cerut federaţiei rezilierea contractului cu Oltchim, pivotul Oana Manea a revenit acum la sentimente mai bune faţă de clubul care-a lansat-o în handbalul de înaltă performanţă. Tadici i-a cerut răspicat să slăbească în cel mai scurt timp câteva kilograme, iar „explozivul” pivot vâlcean nu s-a dat în lături de la nimic. Ultima găselniţă: s-a antrenat îmbrăcată gros! Şi e gata acum să recâştige încrederea selecţionerului. „Oana Manea a avut o perioadă de rătăcire, 200 la sută influenţată de altcineva”, afirmă Tadici, dispus s-o ierte şi să-i acorde în continuare încredere. Pentru că potenţial de joc are destul fata asta, nu-i glumă!

Secundul a ajuns deja la Vâlcea

Profesor în Sebeş, Popa Seviştean, cel ales de Tadici pentru a-i da o mână de ajutor la cârma Oltchim-ului a ajuns în Vâlcea abia la finele săptămânii trecute. Întârzierea s-a datorat faptului că Seviştean a fost preşedintele unei comisii de bacalaureat din oraşul în care locuieşte, unde a rămas până la rezolvarea eventualelor contestaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe