SFâNTA EUHARISTIEÔÇôPAHARUL VIEŢII, PAHARUL COMUNIUNII

luni, 17 aprilie 2006

SFÂNTA EUHARISTIE–PAHARUL VIEŢII, PAHARUL COMUNIUNII

Sfânta Euharistie sau Sfânta Împărtăşanie este Taina în care, sub chipul pâinii şi al vinului, se oferă oamenilor creştini însuşi trupul şi sângele lui Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, înfăţişându-se astfel, real şi nesângeros, jertfa cea de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Prefacera pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului are loc prin puterea Duhului Sfânt, invocat de episcop sau de preot, la Sfânta Liturghie.
Mărturisirile de credinţă ale Bisericii noastre străbune învaţă despre Sfânta Euharistie ca taină, ca jertfă şi prezenţă reală a Domnului Iisus Hristos în ea astfel: „Sfânta Euharistie sau Sfânta Cuminecătură este Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, sub chipul pâinii şi al vinului, în care în adevăr şi în realitate se află Iisus Hristos. Această Taină covârşeşte pe toate celelalte şi încă mai mult decât ele ajută la mântuirea noastră. Această Taină se aduce de asemenea ca jertfă, pentru oamenii cei vii şi pentru cei morţi, în nădejdea învierii şi a vieţii noastre veşnice. Euharistia este acea jertfă care nu se va sfârşi până la judecata cea din urmă. Prin ea primim toţi, cei vii şi cei decedaţi, milostivirea şi îndurarea lui Dumnezeu şi iertarea păcatelor” (Mărturisirea Ortodoxă, 1,107). Însuşi Iisus Hristos ne spune: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu este adevărată băutură” (Ioan 6,54-55).
Luând mereu parte la Sfânta Liturghie şi fiind convinşi de faptul că prin ea avem posibilitatea să ne apropiem mai mult de Dumnezeu şi să ne simţim mai aproape unii de alţii mai mult decât prin orice alt mijloc, ne întrebăm în mod firesc: care este definiţia cea mai cuprinzătoare a Sfintei Liturghii? Sfânta Liturghie este continuarea tainică (duhovnicească) şi actualizată a lucrării răscumpărătoare, soteriologică, a Domnului Iisus Hristos în lumea din trecut, prezent şi din viitor. Sfânta Liturghie, unde de fiecare dată se oficiază Sfânta Taină a Euharistiei, ni-L face prezent şi ni-L comunică în mod real, sub forma pâinii şi a vinului pe Mântuitorul Hristos, în stare actuală-permanentă de jertfă şi de înviere ,ca să ne însuşim şi noi puterea de sacrificiu, de biruinţă, asupra egoismului şi a plăcerilor trecătoare, şi să întărim în sufletul nostru energia dumnezeiască a viitoarei învieri pentru veşnica fericire a unirii cu Domnul Hristos şi cu semenii noştri (Vezi „În dar aţi luat, în dar să daţi”,2000, pag. 65-66).
Taina Sfintei Euharistiei a fost instituită de Mântuitorul Hristos în preajma patimilor, a morţii şi a învierii Sale. Căci, fiind El la ultima Cină, cu apostolii Săi, „pe când mâncau ei, Iisus luând pâinea şi binecuvântând, a frânt şi dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-27), întărind înfiinţarea acestei Taine şi prin cuvintele: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22,19-20).
Ţinând seama de profunzimea tainică şi de însemnătatea soteriologică (răscumpărătoare) a Sfintei Euharistii, care înseamnă mulţumire, fiindcă la instituirea ei la Cina cea de Taină, Mântuitorul a mulţumit lui Dumnezeu Tatăl, înainte de a frânge pâinea şi de a o da apostolilor, şi pentru că este jertfă de mulţumire adusă de Biserică, mai exact de Hristos însuşi împreună cu Biserica, pentru fiii ei duhovniceşti. Sfânta Euharistie se numeşte apoi binecuvântare, referindu-se la momentul binecuvântării pâinii şi a vinului de către Domnul Hristos la Cina cea de Taină, înainte de împărtăşirea apostolilor (Matei 26,27); cumineacătură (comuniune), unire, pentru că uneşte pe cei ce se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos –euharistic, cu Hristos însuşi şi între ei toţi; Cina Domnului (I Cor. 10, 17-21), Masa Domnului, Taina altarului, Pâinea cea cerească (Ioan 6,33), Paharul vieţii, Paharul mântuirii, Trupul şi Sângele lui Hristos, Sfintele şi dumnezeieştile şi înfricoşătoarele Taine, Jertfă sfântă, tainică, înţelegătoare etc. (Vezi „Îndrumări nisionare”, Bucureşti 1986, pag. 527-528).
Prin Sfânta Liturghie şi Euharistie, Mântuitorul Hristos ni se înfăţişează nouă tuturor în starea de jertfă în care se aduce Tatălui ca om în numele nostru, pentru noi oamenii şi pentru a noastră răscumpărare şi sfinţire. Prin jertfa de la Golgota, El a ridicat din nou umanitatea în relaţia de dăruire către Dumnezeu- Tatăl, după ce această umanitate slăbise legătura cu Tatăl prin păcat. Dându-se nouă în Sfânta Euharistie, Mântuitorul ne atrage pe toţi la Sine însuşi ca om, în această stare de totală predare Tatălui, ca jertfă adusă din iubire, ca om, ca să atragă şi iubirea Tatălui faţă de noi, după ce El, Iisus Hristos, şi-a atras această iubire, ca om, în numele nostru. În faţa lui Hristos-Iisus care se predă Tatălui ca jertfă, Tatăl priveşte cu iubire faţa tuturor oamenilor. Dar şi noi oamenii suntem chemaţi să ne însuşim starea de jertfă a lui Hristos către Tatăl, pentru ca iubirea cu care ne priveşte Tatăl, în mod potenţial pe toţi, în Fiul Său, să devină o iubire actuală şi activă (concretă) faţă de fiecare dintre noi, care suntem conştienţi de chemarea noastră în faţa lui Dumnezeu şi ne însuşim starea de jertfă a Fiului Său, ca om, aşa cum spunea oarecând Părintele Prof. Dumitru Stăniloae.
După cum s-a menţionat mai sus, prin cuvintele „Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu; beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26,26-28), precum şi prin porunca Sa: „Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea” (Luc. 22,19), Domnul Iisus Hristos ne asigură că El va fi atât de prezent în viaţa noastră şi ni se va dărui, sub chipul pâinii şi al vinului, în Sfânta Euharistie, ori de câte ori Apostolii şi urmaşii lor, preoţii, se vor ruga Lui să facă aceasta, cum a făcut El la Cina cea de Taină. Ba chiar, cum am menţionat mai sus, le porunceşte apostolilor să oficieze această taină spre a-l pomeni pe El şi a-şi aduce aminte de ceea ce a făcut El atunci, adică când a instituit Taina Sfintei Euharistiei. Dar pomenirea Lui nu este fără prezenţa Lui şi prezenţa Lui nu poate avea loc fără pomenirea Lui. De aceea Liturghia sau Sfânta Euharistie nu este o simplă pomenire a lui Hristos, fără prezenţa Lui, nici nu se obţine prezenţa Lui fără pomenirea a ceea ce s-a petrecut la Cina cea de Taină. Între Cina cea de Taină şi jertfa liturgică sau Euharistia din orice timp, deci şi cea din Liturghia noastră, de azi, este o strânsă legătură cu Cina cea de Taină oficiată de Mântuitorul Iisus Hristos însuşi. Primind în fiinţa noastră Sfânta Euharistie (cuminecătură), primim însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos cu mădularele lui. Într-un chip tainic, spiritual, noi ne facem mădularele lui Hristos şi Hristos se face mădularele noastre.
Este foarte greu, aproape imposibil, să pătrundem numai cu înţelegerea noastră, mărginită, Taina Sfintei Euharistiei şi însemnătatea ei adâncă, ispăşitoare pentru viaţa noastră. Să nu uităm însă, că aşa cum a fost schimbat la faţă trupul şi chipul Mântuitorului Hristos, în întregime, pe muntele Tabor de către puterea lui dumnezeiască, aşa se preface în lumină la Sfânta Liturghie, pâinea şi vinul în substanţa lor, devenind Trupul real şi sângele adevărat a lui Hristos, prin puterea harului Său divin, fără ca noi să putem a pătrunde cu mintea, în toată profunzimea ei măreţia acestei taine.
Sfânta Împărtăşanie ne ridică în planul existenţei înduhovnicite şi ne uneşte în mod concret şi harnic cu Hristos Mântuitorul. De aceea, se cuvine să fim conştienţi că Iisus Mântuitorul ni se dă de fiecare dată când ne împărtăşim cu Sfintele Taine, căci Trupul Lui este adevărată mâncare şi Sângele Lui –adevărată băutură (Ioan 6,55).
Deci, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi dragoste apropiaţi-vă de Iisus Hristos care este prezent în Sfânta Euharistie.

Arhim. CHESARIE GHEORGHESC