|duminică, aprilie 21, 2019
  • Follow Us!

Deputatul PSD de Valcea, Vasile Cocoș: „ România se va afla în centrul procesului decizional european și va trebui să acţioneze ca un intermediar onest şi neutru” 

Vasile-CocoC899-696x392

În contextul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, de către România, deputatul PSD de Vâlcea, Vasile Cocoș, consideră că această „misiune” trebuie să fie o prioritate națională.

„La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România a preluat, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru şase luni, responsabilitatea preşedinţiei uneia dintre cele mai importante instituţii, Consiliul Uniunii Europene. Pregătirea şi derularea acestui mandat reprezintă o prioritate naţională. România se va afla în centrul procesului decizional european și va trebui să acţioneze ca un intermediar onest şi neutru, fiind responsabilă de avansarea negocierilor Consiliului privind legislaţia UE, de asigurare a continuităţii agendei UE şi de bună cooperare între statele membre şi instituţiile europene”, opinează parlamentarul social-democrat, conform indiscret.ro

„Vor fi în negociere circa 200-250 de dosare legislative“
„Mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE va fi marcat de două aspecte importante: deţinerea, pentru prima dată, a acestei atribuţii şi organizarea, pe perioada mandatului Preşedinţiei Consiliului UE, a alegerilor pentru Parlamentul European. Preşedinţia Consiliului UE se derulează într-un context european şi internaţional complex, determinat de două dosare privind Brexit-ul şi Cadrul Financiar Multianual post 2020.
Eu consider că Guvernul României este pregătit şi are capacitatea administrativă de a înfăptui acest deosebit de important eveniment care implică:
– circa 20.000-30.000 de vizitatori care vor veni în România;
– peste 1.000 de funcţionari publici români vor fi implicaţi în organizarea
Preşedinţiei;
– circa 1.000-1.500 de reuniuni vor fi prezidate de România, la Bruxelles, în
cadrul Consiliului UE;
– circa 150-200 de întâlniri oficiale vor avea loc în România;
– România va reprezenta Consiliul UE în 250 de întâlniri cu Parlamentul
European;
– vor fi în negociere circa 200-250 de dosare legislative;
– circa 20.000 de rezervări, respectiv, circa 24.000 de înnoptări la hotel, pe
durata evenimentelor din România”, a mai declarat Vasile Cocoș.

Leave a Response