|luni, decembrie 17, 2018
  • Follow Us!

Consiliul Local a stabilit modul de finanţare a lucrărilor de reabilitare termică la 29 de blocuri de locuinţe din Râmnic 

primaria-ramnicu-valcea-cladire-4

Consiliul Local a stabilit modul de finanţare a lucrărilor de reabilitare termică la 29 de blocuri de locuinţe din Râmnic

 

Zilele trecute, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a stabilit modul de finanţare a execuţiei lucrărilor de intervenţie în vederea creşterii performanţei energetice pentru 29 de blocuri de locuinţe, astfel: 60% din alocaţii de la bugetul de stat; 15% din alocaţii de la bugetul local; 25% din fondul de reparaţii al Asociaţiei de Proprietari. Cele 29 de blocuri de locuinţe pentru care se asigură finanţarea execuţiei lucrărilor de intervenţie sunt următoarele: bloc G3, str. Grigore Procopiu nr.46; bloc G225, bd. Nicolae Bălcescu nr.41; bloc 93, str. Dr. Hacman nr. 18; bloc 1 Oltchim, str. Mihai Viteazu nr.45; bloc 2 Oltchim, Aleea Ciocârliei nr.4; bloc G50, bd. Nicolae Bălcescu nr.45; bloc G117, str. Grigore Procopiu nr.39; bloc 12, bd. Nicolae Bălcescu nr.15; bloc 11, Aleea Privighetorii nr.4; bloc 90, str. Mărăşeşti nr. 11; bloc 15, Calea lui Traian nr. 183; bloc P2, str. Maior V.Popescu nr.1; bloc 01, str. Remus Bellu nr.5; bloc P1, str. Regina Maria nr. 25; bloc 4, bd. Tudor Vladimirescu nr. 30; bloc N2, Calea lui Traian nr. 135; bloc D2, Calea lui Traian nr. 147; bloc F3, str.Gib Mihăescu nr.3; bloc D1, Calea lui Traian nr.149; bloc P1, str. Ştirbei Vodă nr.5; bloc P3, str. Zorilor nr. 1; bloc D7, str. Carol I nr.28; bloc 5, Calea lui Traian nr. 169; bloc A4, str. Luceafărului nr.2; bloc R11, str. Henri Coandă nr.25; bloc D22, str. Carol I nr. 39; bloc D6, str. Carol I nr. 30; bloc D5, str. Carol I nr. 32; bloc C10, str. Mihai Eminescu nr. 41.

Anul trecut, Primăria Râmnicului a încheiat cu asocierea SC Olt Proiect Slatina SRL si SC Transcom Caraiman SRL contracte de servicii de proiectare pentru „Lucrări de interventie in vederea creşterii performantei energetice a blocurilor de locuinţe” – lot 1, 2 si 4 însumând un număr de 31 blocuri, pentru a fi incluse in Programului Operaţional Regional 2014-2020, apelul de proiecte POR/2017/3/3.1/A/2/7REGIUNI, Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiţii 3.1, Operaţiunea A – Clădiri rezidenţiale, cu termen limita de depunere la ADR Sud Vest Oltenia data de 28.02.2018. Ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către prestator, documentaţiile aferente contractelor de servicii nu au mai fost depuse la ADR Sud Vest Oltenia. Având in vedere solicitările asociaţiilor de proprietari pentru a se realiza lucrări de reabilitare termica, s-a considerat oportun continuarea serviciului de proiectare pentru un număr de 29 de blocuri de locuinţe care faceau obiectul contractelor de servicii mentionate mai sus. Menţionam ca diferenţa de 2 blocuri, respectiv blocul 1, Calea lui Traian nr.45 si blocul Cozia, Str.Regina Maria nr.4 au fost incluse in alt contract de prestare a serviciului de proiectare, prin H.C.L. nr.330 si 331 din 2018 au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici si documentaţiile de avizare a lucrărilor de interventie aferente, la aceasta data fiind in derulare elaborarea Proiectului Tehnic si detaliile de execuţie.

Primăria Râmnicului a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice, prin adresa nr. 10307/21.03.2018, înregistrata la MDRAP sub nr.37610/30.03.2018, includerea lucrărilor de reabilitare termica pentru blocurile de locuinţe mentionate mai sus, în programul naţional multianual privind creşterea performantei energetice la blocurile de locuinţe, cofinantate de la bugetul de stat, in conformitate cu prevederile OUG nr. 18/2009, actualizata la zi, pentru anul 2018 sau 2019. Prin adresa nr.37610/08.05.2018, înregistrata la sediul primăriei municipiului sub nr. 17052/11.05.2018, MDRAP, referitor la includerea in Programul naţional privind creşterea performantei energetice a blocurilor de locuinţe, a comunicat că „pentru a beneficia de fonduri de la bugetul de stat prin Programul naţional rnultianual privind creşterea performantei energetice la blocurile de locuinţe, dupa finalizarea identificării si inventarierii (pana la 6 iunie 2018) si aprobarea programelor locale, unitatile administrativ teritoriale trebuie sa parcurga etapele si sa intocmeasca documentele, pentru fiecare bloc de locuinţe in parte, in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 18/2009, cu modificările si completările ulterioare si ale Ordinului comun MDRL/MFP/MAI nr. 163/540/23/2009, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 18/2009 privind creşterea performatei energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările si completările ulterioare si transmiterea documentelor aferente; alocarea fondurilor de la bugetul de stat in cota-parte de 60% din valoarea lucrărilor executate, se asigura echilibrat pe regiunile de dezvoltare si, in cadrul acestora, pe municipii reşedinţa de judeţ, municipii, oraşe si comune , in funcţie de necesarul anual de alocaţii fundamentat de coordonatorii locali, cu prioritate pentru finalizarea executării lucrărilor de interventie contractate in anii precedenţi”.

Conform prevederilor din Ordonanţa de Urgenta nr. 18/2009, actualizata la zi, finanţarea lucrărilor de interventie se asigura astfel: 60% din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene; 40% din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale şi/sau din alte surse legal constituite, precum şi din fondul de reparaţii al asociaţiilor de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite, cu respectarea prevederilor alin.(2) si alin.(3) de la acelaşi articol care stipulează nivelurile cotelor de contributie proprie a autorităţilor administraţiei publice locale de maximum 30% si a cotei de contributie a asociaţiei de proprietar de minim 10%, din valoarea executării lucrărilor de intervenţie. În conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului 2014-2020, pentru lucrările de interventie in vederea creşterii performantei energetice a blocurilor de locuinţe incluse in Programului Operaţional Regional 2014-2020, care se derulează prin ADR Sud Vest Oltenia, cota de contribuţie a asociaţiei de proprietari este în procent de 25%.

(Petre Coman)

Leave a Response