|marți, decembrie 11, 2018
  • Follow Us!

Proiectul european de extindere a grădiniţei din satul Lunca, comuna Bujoreni, se află în faza de evaluare 

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_gingu-primar-bujoreni

 

Conform declaraţiilor primarului din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, proiectul cu fonduri europene de extindere a grădiniţei din satul Lunca, depus pe Axa 10, se află în prezent în faza de evaluare: „Dacă anul trecut absorbţia fondurilor europene a fost un eşec pentru noi, anul acesta vom avea o nouă posibilitate. Mai mult, se pare că vor da mai mulă flexibilitate în vederea accesării fondurilor europene”. La Bujoreni, un punct sensibil este în continuare infrastructura, deoarece drumurile sunt pietruite în procent de 60%. Mai mult, există drumul comunal care, pe o porţiune de 2,4 kilometri, este drum de pământ. În acest sens, administraţia locală are ca obiectiv identificare surselor de finanţare în vederea asfaltării drumurilor comunale. În perioada imediat următoare, primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, va cumpăra un buldoexcavator prin GAL „Castra Traiana”, fiind prima alocare de fonduri prin acest Grup de Acţiune Locală: „Utilajul este extrem de necesar, atât vara cât şi iarna, dar şi  pentru a interveni în caz de calamitate, atunci când apar probleme pentru decolmatarea canalelor pluviale sau a torenţilor. Am semnat contractul de finanţare nerambursabilă cu AFIR Craiova prin care comuna Bujoreni va achiziţiona acest utilaj  cu toate anexele necesare în vederea modernizării serviciului voluntar de urgenţă”. Până în anul 2020, primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, vrea ca 3 școli și dispensarul să fie modernizate și dotate conform standardelor, grădinița din satul Lunca să fie extinsă și modernizată, canalizarea și gazele vor fi utilitățile de care vor beneficia locuitorii. Totodată, edilul a mai spus că se face și cadastrul pentru domeniul public, iar proiectele viitoare la care lucrează privesc eficientizarea energetică a instituțiilor și asfaltarea drumurilor. În vara acestui an, primarul Gheorghe Gîngu, a publicat în SICAP (fostul SEAP) anunţul de participare simplificat pentru procedura „Realizarea proiectului tehnic, detalii de execuţie, caiet de sarcini, liste de cantităţi, documentaţiile tehnice necesare în vederea obţinerii avizelor acordurilor sau autorizaţiilor şi asistenţa tehnică din partea proiectantului pe toata durata contractului de execuţie a lucrarii şi execuţia lucrărilor pentru obiectivul de investiţii cu titlul «Modernizare şi extindere Şcoala Gura Văii»”. Proiectele primarului din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, depăşesc în cifre peste 5,6 milioane de lei şi acestea sunt concentrate pe utilităţi şi educaţie.

Leave a Response