|joi, decembrie 13, 2018
  • Follow Us!

După mai multe rectificări, primarul din Tomşani, Dumitru Pearcu, a ajuns să dispună de un buget de 2,7 milioane euro 

tomsani_dumitru_pearcu_1

 

Ca urmare a iniţativei primarului Dumitru Pearcu, Consiliul local al comunei Tomşani a votat în şedinţa din data de 5 octombrie 2018 rectificarea bugetului local, care se prezintă la partea de venituri în sumă de 12,42 milioane de lei (echivalent sumei de circa 2,7 milioane de euro) şi la partea de cheltuieli 12,42 milioane de lei. Încă din luna mai, primarul comunei Tomşani, Dumitru Pearcu, a amenajat, la intrarea în comună, la intersecţia Drumului Judeţean 646 cu Drumul Naţional 67, un parc modern. Investiția a fost realizată din bugetul local. „Lacul a fost amenajat frumos, am făcut alei, cu flori, cu băncuțe, mese, iluminat. De asemenea, tot în această zonă, fiind poarta de intrare în comună și pentru că avem foarte mulți apicultori, ne-am gândit să amenajăm și un spațiu pentru desfacerea produselor apicole”. În luna martie, primarul comunei Tomşani, Dumitru Pearcu, a depus la autorităţile de mediu pentru avizare proiectul „Reconstruire punte pietonală pe DC 149 Apa Sărată, sat Foleştii de Jos, comuna Tomşani”. În cadrul alocărilor financiare prin intermediul PNDL 2, Ministerul Dezvoltării Regionale a repartizat comunei Tomşani, condusă de primarul Dumitru Pearcu, suma totală de circa 58,5 miliarde de lei vechi pentru două proiecte: „Construcţie pod din beton armat peste pârâul Bistriţa în punctul Boereasca, comuna Tomşani, jud. Vâlcea” (23,2 miliarde de lei vechi); „Construire pod peste râul Bistriţa, punct Chiceni, DC 133, comuna Tomşani, judeţul Vâlcea” (35,3 miliarde de lei vechi). Anul trecut, primarul Dumitru Pearcu a dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a celor zece drumuri de interes local pe Măsura 7.2. Valoarea întregului proiect se ridică la aproximativ 1 milion de euro şi este finanţat prin fonduri europene. Lungimea totală a uliţelor ce au fost modernizate este de aproximativ 7 kilometri. La data de 12 septembrie 2016, primarul PSD din comuna Tomşani, Dumitru Pearcu, a semnat la sediul CIR Craiova din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale contractul de finanţare în vederea modernizării infrastructurii rutiere din comuna Tomşani.

Leave a Response