|joi, septembrie 20, 2018
  • Follow Us!

Urmariri ca in filme la Malaia si Voineasa! Politistii au tras mai multe focuri de arma! Soferi beti si fara permis! 

politist arma

La data de 25 august a.c., în jurul orei 16.10, polițiștii din cadrul Poliţiei Staţiunii Voineasa au efectuat o acțiune pe linia diminuării riscului rutier pe DN7A, zona Obârşia Lotrului-Transalpina.

Astfel, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, oamenii legii au constatat că, șoferul unui autovehicul a tras brusc spre dreapta şi a ieşit de pe carosabil după care a ieşit din mașină şi a fugit în pădure.

S-a procedat la urmărirea persoanei în cauză, prin alergare, pe un teren accidentat pe o distanţă de circa 300 metri, timp în care s-au efectuat multiple somaţii legale, fiind executat și un foc de armă în plan vertical, fapt pentru care persoana urmărită s-a oprit din alergare, fiind ulterior imobilizată.

Este vorba de un bărbat de 37 de ani, din oraşul Vulcan, județul Hunedoara, despre care s-a stabilit că nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză urmează să se efectueze cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

Totodată, tot sâmbătă noaptea, în jurul orei 00.45, polițiștii din cadrul Poliţiei Staţiunii Voineasa, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe DN7A, în punctul Monument din comuna Malaia, au procedat la efectuarea semnalului de oprire pentru o autoutilitară care rula pe direcţia Brezoi-Voineasa, ocazie cu care conducătorul auto aflat la volan, deşi inițial a simulat oprirea pe partea dreaptă, ulterior a accelerat pe drumul public.

Astfel, s-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză pe DN7A, fiind utilizate permanent semnalele luminoase şi acustice din dotare, astfel că după circa 1,5 km. conducătorul auto urmărit a virat brusc şi cu viteză către stânga, utilizând Valea Mălăii şi un drum forestier cu denivelări, foarte greu accesibil autoturismelor.

În astfel de condiţii, s-a procedat la urmărirea acelui autoturism al cărui conducător auto conducea cu viteză şi întrucât nu se conforma multiplelor somaţii verbale efectuate prin staţia de amplificare, au reprezentat circumstanţe legale pentru lucrătorii de poliţie ca pe parcursul urmăririi să efectueze uz de armamentul din dotare.

Drept urmare, pe parcursul celor 5 km de urmărire pe drumul respectiv, pentru oprirea autoturismului şi imobilizarea conducătorului auto s-a efectuat uz de armă în mod legal, fiind trase un număr de 16 cartuşe.

Cu toate acestea, s-a reuşit cu dificultate oprirea acestui autovehicul, numai după pătrunderea unuia dintre poliţişti din carlingă în interiorul habitaclului pe uşa dreaptă spate, când auto se afla în rulare şi prin deschiderea din mers de către celălalt poliţist a portierei stânga faţă şi imobilizarea conducătorului auto care se împotrivea.

Avându-se în vedere că respectivul conducător auto nu avea actele asupra sa, s-au efectuat verificări în baza de date a poliției, stabilindu-se că este vorba de un bărbat de 41 ani din comuna Malaia, persoană care nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice, nefiind deţinător de permis de conducere şi întrucât emana halenă puternică de alcool şi se afla într-o stare vizibilă de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta refuzând cu vehemenţă să se supună testării cu aparatul alcooltest şi să fie condus la unitatea spitalicească din oraşul Brezoi pentru prelevarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemie în sânge.

 

Polițiștii au întocmit dosare penale pe numele bărbatului pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, urmând să se dispună soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi.

 

Totodată,  în urma activităţilor specifice organizate şi desfăşurate la nivelul Poliţiei Staţiunii Voineasa în perioada 25-26 august a.c., pentru prevenirea riscului rutier si combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi prevenirea şi combaterea infracţiunilor la regimul rutier, pe DN7 A si DN 67C Transalpina, au mai fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.190 lei, fiind verificate și 37 de autovehicule ai căror conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei.

Leave a Response