|luni, octombrie 23, 2017
  • Follow Us!

Peste 221 hectare de păduri şi păşuni… s-au PIERDUT din contabilitatea Primăriei Călimăneşti?! 

primaria-calimanesti

 

În urma verificărilor inspectorilor de la Curtea de Conturi, s-a constatat că, în perioada 2014-2015, nu s-au înregistrat în evidența contabilă și tehnico-operativă unele suprafețe de teren care constituie domeniul public și privat al Primăriei Călimănești. Astfel, au fost identificate documente care atestă proprietatea Primăriei Călimănești asupra unor suprafețe de pădure (titlul de proprietate nr. 10388 din 24 noiembrie 2008, cu suprafața de 16 ha), respectiv pășuni (Ordinul nr. 385/23 octombrie 2014 emis de Instituția Prefectului Județul Vâlcea pentru suprafața de 205,55 ha), care nu figurează înregistrate în contabilitatea instituției, dar pentru care au fost efectuate plăți pentru diverse prestații de servicii. Tot Curtea de Conturi a descoperit că Primăria Călimănești a înregistrat eronat în contul contabil 260 „Titluri de participare” suma de 0,2 mii lei, reprezentând cota parte din patrimoniul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, deținută de unitatea administrativ-teritorială, în condițiile în care conform statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, patrimoniul inițial al asociației este constituit din contribuția în numerar a fiecărui asociat cu suma de 1 mie lei. Bilanțul încheiat la data de 31 decembrie 2015 prezintă posturile bilanțiere „Rezultatul reportat” (cod 1085 și 1086) și „Rezultatul patrimonial al exercițiului” (cod 1087 și 1088) având atât solduri creditoare cât și debitoare, contrar prevederilor legale în vigoare care menționează operațiunea de compensare a soldurilor astfel încât în bilanțul şi contul de rezultat patrimonial centralizate ale ordonatorului principal de credite conturile respective să prezinte numai sold creditor sau debitor. Primăria Călimăneşti a efectuat în anul 2015 plăți nelegale pentru penalități aplicate de furnizorii serviciilor de telefonie mobilă și fixă ca urmare a achitării cu întârziere a facturilor emise. Totodată, s-au efectuat plăți nelegale pentru servicii cu suprataxă și plăți pentru convorbiri efectuate în roaming, dar pentru care nu există o justificare economică cu privire la utilitatea efectuării acestor convorbiri în interesul unității administrativ teritoriale. Valoarea plăților efectuate de Primăria Călimănești în anul 2015 pentru penalități, servicii cu suprataxă și convorbiri în roaming nejustificate este de 4 mii lei pentru care s-au calculat accesorii în sumă de 1 mie lei până la data de 12 octombrie 2016, inclusiv. În anul 2015 s-au efectuat plăți nelegale pentru cheltuieli de aferente unor servicii de transport al cetățenilor din Călimănești în punctul Seaca la bâlciul anual de Sfânta Maria din data de 8 septembrie 2015, în valoare totală de 5 mii lei, pentru care au fost calculate accesorii în sumă de 1 mie lei până la data de 12 octombrie 2016, cheltuielile respective neavând legătură cu activitatea instituției publice. La nivelul ordonatorului terțiar de credite Liceul Tehnologic de Turism Călimănești, s-a constatat efectuarea de plăți în sumă totală de 3 mii lei către un agent economic, reprezentând contravaloarea expertizelor contabile extrajudiciare fără legătură cu activitatea instituției, acesteia revenindu-i obligația să verifice modul de calcul și să achite dobânzile calculate. S-au calculat accesorii în sumă de 1 mie lei. Au fost efectuate plăți ale indemnizației de consilieri locali, aferente perioadei iulie 2014 – ianuarie 2016 cu nerespectarea prevederilor legale, datorită faptului că la stabilirea cuantumului indemnizațiilor consilierilor care au participat la ședințele Consiliului local, a fost utilizată, în mod eronat ca bază de calcul, indemnizația corespunzătoare a primarului din momentul plății din fiecare lună din perioada iulie 2014 – ianuarie 2015 (4,656 mii lei – iulie 2014 – decembrie 2015, respectiv 5,120 mii lei – ianuarie 2016), contrar prevederilor legale în vigoare, care stabilesc ca bază de calcul indemnizația corespunzătoare a primarului din luna decembrie 2013 (4,144 mii lei). Valoarea prejudiciului pentru eșantionul selectat, este în sumă totală de 17 mii lei sumă care include și diferențe ale contribuțiilor (angajator și angajați) obligatorii la bugetele publice. Au fost calculate accesorii în sumă de 3 mii lei.

La nivelul Primăriei Călimănești, serviciul de salubrizare și gestionare a deșeurilor se realizează ilegal

Tot Curtea de Conturi a mai constatat faptul că Primăria Călimăneşti a efectuat în anul 2015 plăți nelegale pentru cheltuieli de protocol care exced normativele de cheltuieli stabilite de legiuitor, în valoare totală de 7 mii lei, pentru care au fost calculate accesorii în sumă de 2 mii lei până la data de 12 octombrie 2016. Entitatea a efectuat în anul 2015 plăți ca urmare a executării silite de către un executor judecătoresc pentru titlul executoriu aferent unui număr de 15 procese verbale de constatare a contravenției aplicate de CNADNR, nefiind luate măsuri pentru recuperarea cheltuielilor respective de la persoana vinovată. Valoarea plăților efectuate pentru care nu s-au luat măsuri de recuperare este de 2 mii lei, fiind calculate accesorii în sumă de 1 mie lei până la data de 12 octombrie 2016. La nivelul Primăriei Călimănești, serviciul de salubrizare și gestionare a deșeurilor se realizează fără respectarea prevederilor legale, astfel: gestiunea serviciului public de salubrizare la nivelul Primăriei Călimănești s-a realizat în mod deficitar, cu doi operatori care prestează activități fără a deține licențe emise de autoritățile competente, fără contracte în vigoare sau care să nu fie pe rolul instanțelor de judecată și fără a plăti redevență (pe perioada octombrie 2014-2016); nerealizarea veniturilor bugetului local la nivelul posibil prin luarea în calcul a redevenței care ar fi trebuit plătită de un operator care îndeplinea condițiile legale pentru prestarea serviciilor și cu care Primăria Călimănești să aibă un contract valabil; entitatea nu deține informațiile necesare a fi raportate la autoritățile de mediu, astfel încât există riscul creșterii sancțiunilor aplicate de acestea; nerealizarea unei evidențe a utilizatorilor cu și fără contract de prestări servicii astfel încât taxa specială de salubrizare să poată fi operațională. Măsurile dispuse și recomandările formulate de Curtea de Conturi Vâlcea au fost : efectuarea evaluării terenurilor reprezentând pădure, respectiv pășune aflate în proprietatea entității pentru care există titlul de proprietate nr. 10388 din 24.11.2008 cu suprafața de 16 ha de pădure; respectiv Ordinul nr. 385/23.10.2014 emis de Instituția Prefectului Județul Vâlcea, pentru suprafața de 205,55 ha pășuni, înregistrarea în evidența contabilă a rezultatelor evaluării și cuprinderea acestora în operațiunea de inventariere generală a patrimoniului; luarea măsurilor ca la întocmirea situațiilor financiare aferente anului 2016 să se țină seama de prevederile legale referitoare la compensarea soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor contabile 117 și 121; luarea măsurilor privind reluarea procedurii de achiziție publică în vederea atribuirii contractului de gestiune a serviciului de salubrizare către un operator care îndeplinește toate condițiile legale pentru prestarea acestor servicii, respectiv realizarea unei evidențe a utilizatorilor cu și fără contract de prestări servicii astfel încât taxa specială de salubrizare să poată fi operațională. Referitor la prejudiciile constatate cu ocazia misiunii de audit financiar, respectiv: 5 mii lei reprezentând plată nelegală pentru penalități, servicii cu suprataxă și convorbiri în roaming pentru care nu există o justificare economică cu privire la utilitatea efectuării acestor convorbiri în interesul unității administrativ teritoriale; 6 mii lei reprezentând o plată nelegală cheltuieli servicii transport care nu au legătură cu activitatea instituției; 20 mii lei reprezentând plata nelegală a indemnizațiilor consilierilor locali pentru perioada 01.07.2014-31.01.2016, din care suma netă acordată 13 mii de lei; 7 mii lei reprezentând o plată nelegală cheltuieli de protocol peste baremul legal, la care se adugă accesorii în sumă de 2 mii lei; 3 mii lei reprezentând cheltuieli executare silită pentru titlul executoriu aferent unui număr de 15 procese verbale de constatare a contravenției aplicate de CNADNR; 4 mii lei reprezentând plăți nelegale pentru expertize contabile care nu au legătură cu activitatea instituției, s-a dispus extinderea verificărilor, determinarea întregii întinderi a acestora, stabilirea persoanelor răspunzătoare și luarea măsurilor de recuperare a acestor în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Abaterile pentru care nu s-au formulat recomandări au fost remediate integral în timpul misiunii de audit.

(Petre Coman)

Leave a Response