|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

Guvernatorul Bãncii Naționale a României, Mugur Isãrescu, „Cetãțean de Onoare” al municipiului Râmnicu Vâlcea 

isarescu

CETATENI DE ONOARE AI MUNICIPIULUI RAMNICU VALCEA:

  1. Guvernatorul Bãncii Naționale a României, Mugur Isãrescu

A fost distins cu titlul de „Cetãțean de Onoare” al municipiului Rm. Vâlcea domnul Mugur Isãrescu, pentru sprijinul acordat conservãrii şi realizãrii unor obiective arhitecturale de excepție în acest oraş. Domnul Mugur Isãrescu s-a nãscut la data de 01.08.1949, în Drãgãşani, jud. Vâlcea. A absolvit în anul 1971 Academia de Studii Economice din Bucureşti, specialitatea relații economice internaționale. În septembrie 1990 a fost numit Guvernator al Bãncii Naționale a României şi Preşedinte al Consiliului de Administrație, cu mandat de a elabora şi înfãptui reforma bancarã. În anul 1993 este ales preşedinte al Asociației Române a Clubului de la Roma. De asemenea, a fost ales, în anul 1998, vicepreşedinte al Clubului guvernatorilor bãncilor centrale din zona Balcani, zona Mãrii Negre şi Asia Centralã. Între anii 1975-1989 a fost asistent universitar la Academia de Studii Economice din Bucureşti. 43 Cartea Cetãțenilor de Onoare ai Municipiului Râmnicu Vâlcea A fost învestit de cãtre Parlament, la 21 decembrie 1999, în funcția de Prim – Ministru. Ca autor, a publicat mai multe volume printre care: „Datoria Externã” (Bucureşti 1977), „Afaceri şi cãderi financiare în lumea capitalului” (Cluj, 1979), „Bursele de mãrfuri şi bursa de valori” (Bucureşti, 1982), „Relații Monetare internaționale” (Institutul de Economie Mondialã Bucureşti, 1989), „Sistemul bancar în România: evoluții recente şi perspective” (BNR Bucureşti, 1996) etc. Domnul Mugur Isãrescu, fiul acestor meleaguri, este un susținãtor îndârjit al culturii vâlcene, remarcându-se prin sprijinul acordat conservãrii şi realizãrii unor obiective arhitecturale de excepție, cum ar fi construirea Palatului Episcopal. Mugur Isãrescu este recunoscut pentru implementarea unui plan economic de facturã liberalã, care a condus la redresarea României prin politica monetarã pusã în aplicare încã de pe vremea când era primministru. De aceea, poziția sa este comparatã la nivel mondial cu rolului jucat de Leszek Balcerowicz în implementarea reformelor terapiei-şoc din Polonia. Este recunoscut şi pentru faptul cã a pãstrat independența bãncii centrale fațã de sfera politicului. Printre meritele lui Mugur Isãrescu se numãrã şi faptul cã a majorat continuu rezerva BNR, atât pe cea valutarã, cât şi pe cea de aur, fapt care a asigurat stabilitatea financiarã a țãrii. World Record Academy îl considerã pe Isãrescu premierul din umbrã al României şi laudã politica sa monetarã, susținând cã a salvat economia de un colaps ce ar fi putut fi similar cu cel al Bulgariei. Având în vedere cele mai sus menționate, i s-a conferit titlul de 44 Cartea Cetãțenilor de Onoare ai Municipiului Râmnicu Vâlcea „Cetãțean de Onoare” al municipiului Rm. Vâlcea domnului Mugur Isãrescu, Guvernatorul Bãncii Naționale a României. Dr. Ing. Mircea Ivãnescu Domnului dr. Ing. MIRCEA IVÃN

2 Responses to Guvernatorul Bãncii Naționale a României, Mugur Isãrescu, „Cetãțean de Onoare” al municipiului Râmnicu Vâlcea

  1. Laurian C.

    Care sunt meritele acestui personaj , de a primit acest titlu?
    Cred ca , mai mult i se cuvine titlu de gropar al Romaniei , pentru relele facute acestei tari.
    Dar cum , la vremuri noi , tot ei , asta este. Dar nu este deloc bine.
    Burebista a facut mai multe lucruri bune decit acest ipochimen.
    Cum este vremea , inca , a lor , trebuie sa-i suportam. Dar pina cind?

     
  2. MANOLE - TURNATOR "DE ONOARE" ...

    CE A MAI AJUNS SI „ONOAREA” ASTA, DACA SE ACORDA PANA SI TURNATORILOR SECURIATII !!!

     

Leave a Response