|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

PSD VÂLCEA continuă mobilizarea și analiza structurilor interne! 

Constantin Radulescu

PSD VÂLCEA continuă mobilizarea și analiza structurilor interne!

ALEȘII PSD VOR FI PERMANENT ÎN MIJLOCUL CELOR CARE I-AU ALES!

 

Biroul Permanent Județean al Partidului Social Democrat Vâlcea s-a reunit în ședință, vineri, 17 martie 2017, cu începere de la orele 15.00, la sediul PSD Vâlcea din municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Carol I nr.30, bloc D6, parter, judeţul Vâlcea.

Ordinea de zi a constat în adoptarea unor măsuri cu privire la organizarea internă a partidului, aprobarea proiectelor și programelor de activități ale organizațiilor județene de tineret, pensionari și femei ale Partidului Social Democrat Vâlcea, precum și aprobarea programului de activități, pe primele 6 luni ale anului în curs, al PES Activists Vâlcea.

În cadrul aceleiași reuniuni a fost adoptat programul de analiză și actualizare a bazei de date cu membrii PSD Vâlcea, precum și mandatarea conducerii PSD Vâlcea cu privire la dizolvarea unor structuri teritoriale și constituirea unor noi echipe locale, care să pregătească organizațiile locale pentru evenimentele electorale ce vor urma.

Din echipa care va coordona analiza la nivel local în fiecare organizație vor face parte: Gheorghe Mihăilescu – Președinte Executiv, Bogdan Constantin Matei –  Secretar Executiv, Lucian Rădulescu – Coordonator Departament de Strategie și Organizare Internă,  Comșa Ioan – Președinte Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj, precum și responsabilul zonal. Analiza pe fiecare localitate în parte va fi prezentată Președintelui Organizației Județene și Comitetului Executiv Județean.

 

Trebuie să dăm dovadă de pragmatism și să luăm decizii care să întărească structurile locale. Nu trebuie să ascundem că în câteva localități avem probleme, iar în unele dintre acestea vom merge până la dizolvarea structurilor și chiar la excluderea unor colegi care nu au înțeles sau nu vor să înțeleagă că partidul nu este pe persoană fizică sau doar un mijloc prin care poți ajunge consilier.

Eu nu vreau să plece nimeni, dar voi face tot ceea ce ține de mine, statutar, pentru ca în anul 2020 PSD să câștige detașat alegerile în județul Vâlcea, însă pentru asta trebuie să pregătim fiecare structură și grupă de partid.

Tot în această ședință i-am informat pe colegii mei cu privire la câteva probleme administrative și la demersurile pe care le-am făcut în plan administrativ pentru dezvoltarea și modernizarea județului Vâlcea.

Le-am solicitat ferm parlamentarilor, consilierilor județeni și municipali ca din această săptămână, în echipe mixte, să înceapă întâlnirile și audiențele cu cetățenii.–  Constantin Rădulescu, Președinte PSD Vâlcea.

 

 

Biroul de presă.

 

Leave a Response