|miercuri, ianuarie 18, 2017
  • Follow Us!

MARVI LOGISTIC – Poveste vâlceană de succes! 

2_Marius-Catrinoiu-300x225

 

 

Pasiunea şi munca multă par a fi ingredientele principale ale apariţiei şi dezvoltării Marvi Logistic. Iar în spatele succesului se află o poveste frumoasă, demnă de filmele hollywoodiene. O poveste, totuşi, tipic românească, pornind iniţial de la premisele unui eşec aproape sigur, dar apoi, încet-încet, prin consecvenţă şi o atitudine permanent pozitivă, lucrurile ajungând acolo unde nimeni nu ar fi putut anticipa că vor ajunge.

 

Marvi Logistic este o firmă care a devenit tot mai cunoscută în România. A fost înfiinţată în plină criză economică şi totuşi s-a dezvoltat într-un ritm demn de perioada de boom. Deciziile corecte, comunicarea modernă, încercarea permanentă de a crea parteneriate cu clienţii, dar şi cu furnizorii şi alţi transportatori, şi, bineînţeles, o continuă preocupare de a învăţa şi a îmbunătăţi activitatea sunt câteva dintre motivele succesului.

Astăzi, Marvi Logistic deţine o flotă proprie de 15 camioane moderne (vârsta medie este de doi ani) şi lucrează cu peste 60 de subcontractori pe partea de transport, prin casa de expediţii. În plus, noul sediu şi spaţiul recent achiziţionat creează noi perspective de dezvoltare. „Vâlcea este slab reprezentată din punct de vedere al depozitelor logistice. Ne gândim să construim depozite pe cei 10.000 de mp pe care îi deţinem şi să le închiriem. Poziţia este ideală, pe aici trec toate camioanele care merg spre Bucureşti“, a arătat Marius Catrinoiu, director general Marvi Logistic. Compania a fost înfiinţată în 2009 şi a cunoscut o dezvoltare continuă. În 2011, cifra de afaceri atingea deja 4 milioane euro. În 2012, a ajuns la 6 milioane euro, iar în 2013 la 7,2 milioane euro. Anul acesta, compania va depăşi, cel mai probabil, 8 milioane euro cifră de afaceri. Dar să lăsăm cifrele şi să ne concentrăm asupra poveştii.

Italia – atracţia românilor

„Am plecat în 1999 în Italia, atunci când a avut loc Eclipsa de Soare. Aveam viza în buzunar, dar am stat să văd, totuşi, eclipsa… şi apoi am plecat. Aveam 22 de ani. Am împrumutat bani şi am pus gaj apartamentul. Văzusem o poză cu multe camioane la un amic şi am plecat să mă fac şofer de TIR – speram eu. Bineînţeles că am pornit de jos“, şi-a amintit Marius Catrinoiu. Spălator de camioane, mecanic, paznic – sunt câteva dintre activităţile desfăşurate la o firmă din Napoli, Sudul Italiei. Iar banii câştigaţi erau extrem de puţini. „Nu a fost rău, am învăţat. Se spălau cisterne în interior cu acid, cu masca de gaze pe faţă, non-stop. La un moment dat, câştigam pe lună cât trebuia să dau dobânda la banii împrumutaţi“, a spus Marius Catrinoiu. În 2000, a apărut şansa aşteptată – şofatul camioanelor. „Nu ştiam să conduc, dar m-a luat un patron să învăţ. Era mai mult muncă fizică, avea câte 8-10 încărcări şi descărcări la Modena. Trecea el munţii, unde era mai periculos, apoi mă lăsa pe mine să conduc.“ Acest loc de muncă a reprezentat o şcoală şi o carte de vizită şi, astfel, au urmat alte firme de transport. „Patronul era cunoscut în zonă. Astfel, m-am putut angaja la altă firmă. Într-o lună, m-au pus şef pe cursa Napoli-Catania, Sicilia – Napoli. Normal, se pleca duminică seara cu remorca încărcată, luni dimineaţa descărcai la Catania, apoi la Messina şi, după prânz, la Reggio Calabria. Apoi, nu se încărca nimic la retur, şoferul îşi făcea programul cum dorea, important era ca marţi seara să plece cu altă remorcă de la Napoli. În schimb, eu am plecat duminică seara entuziasmat, iar luni la 20.00 seara eram înapoi la Napoli şi i-am întrebat ce cursă mai fac. I-am speriat pe toţi, iniţial, au crezut că nu am mai ajuns în Sicilia, cursa avea 1.300 de km dus – întors, pe cea mai grea autostradă din Italia, A3. Descărcai în 3 locuri grupaj, coletărie, la mână, totul la 40 de grade, nu aveam aer condiţionat. Aşa că mi-au dat altă remorcă, am făcut pe urmă şi cursa de marţi, şi pe cea de miercuri, şi pe cea de joi. Practic, au scos al doilea şofer de pe această relaţie, pentru că eu făceam munca pentru două camioane. Nu dormeam deloc, dar aveam 22 de ani.“ Astfel, au fost schimbate mai multe firme, câştigul principal fiind experienţa acumulată, în condiţiile în care se câştigau puţini bani.

30.000 km/lună

O schimbare importantă a fost trecerea la transportul de autoturisme. Kilometrii parcurşi au crescut mult şi, totodată, situaţia financiară s-a îmbunătăţit. „Aveam curse de la Napoli, unde încărcam Fiat sau Alfa Romeo, descărcam la 5-6 reprezentanţe auto în Milano, apoi încărcam Iveco Daily şi descărcam la Paris. În continuare, încărcam Citroën sau Peugeot şi le aduceam la Napoli. Făceam 5.000 – 6.000 de km pe săptămână. În 2002, am trecut la altă firmă, cu care am şi deschis, apoi, firma în România. Făceam Franţa şi Spania, transportam anvelope şi case mobile. Făceam Bari – Sevilla tur retur într-o săptămână, circa 6.000 de km.“ Este perioada în care Marius Catrinoiu a început să facă echipaj pe camion cu viitoarea soţie. „Lavinia a început să conducă un camion înainte de a conduce un autoturism. A fost o viaţă frumoasă. În perioada 2004-2006, am lucrat la alte două firme. Aveam 15 -20 de descărcări în Marea Britanie şi nu foloseam GPS. Făceam şi curse pentru aeroport. Lucram pentru Air France, aveam autorizaţii şi pentru duminică; practic, mergeam non-stop – am făcut şi 3 curse Paris – Valencia într-o săptămână, adică în jur de 8.500 de km. Am câştigat bine atunci, dar n-are nicio legătură cu munca de acum. Astăzi, un şofer realizează 10.000-13.000 km/lună pe comunitate, iar noi când făceam sub 20.000 km ne certam că nu ne dau suficiente curse. Cel mai mult, singur, am făcut 23.000 km/lună, iar cu Lavinia, în tandem, 30.000 km/lună. În 7 ani, am făcut peste 1,5 milioane de km, deci peste 200.000 km pe an. Acum ne chinuim să facem 150.000 km pe an cu maşinile noastre, schimbând şoferii la 2-3 luni, pentru a nu opri deloc camionul“, a arătat Marius Catrinoiu.

Aventura continuă… acasă

În 2007, familia Catrinoiu încă locuia în Italia sau, mai bine spus, în camion.

„Am închiriat o casă, dar, practic, plăteam chiria degeaba. Am cumpărat o maşină Citroën nouă, am plecat în cursă în februarie şi am revenit prin iulie. Am găsit-o îngropată în buruieni şi plină de melci. Acum are 100.000 de km, dar nu o vindem.“

Apoi, a venit propunerea unuia dintre patronii unde am lucrat de a deschide o reprezentanţă în România. „Compania avea aproximativ 300 de camioane. Directorul ne-a întrebat care vrem să mergem acasă. Câştigam circa 7.000 de euro/lună în 2007, dar nu eram mulţumiţi şi am hotărât să ne retragem acasă, unde ne-am şi căsătorit.“ Planul iniţial era înmatricularea la Vâlcea a 40-50 de camioane din flota companiei. „La început, am luat 5 camioane, dar ne-am dat seama că erau greu de gestionat şi acestea – era perioada în care toate firmele din Vest veneau în România şi nu găseai şoferi. O idee bună a fost înfiinţarea casei de expediţii, pentru că firma avea multe contracte. Astfel, soţia a început să vândă curse. Atunci am învăţat şi clienţii, şi cum se lucrează cu ei.“ A urmat criza şi compania italiană a dat faliment în 2009. „Aveam două opţiuni, fie mă întorceam ca şofer, fie continuam aici. Aşa a apărut Marvi Logistic. Am reuşit să transferăm contractele de leasing pe noua firmă. Flota noastră avea cinci camioane, dintre care trei în leasing. Am sunat toţi clienţii, le-am explicat situaţia şi mulţi au avut încredere în noi, pentru că deja lucram împreună, şi, astfel, am continuat colaborarea şi pe noua firmă.“ În doi ani, flota s-a dublat, ajungând la zece camioane. „Am înfiinţat firma în 2009, când totul mergea în picaj. Am plecat de la zero şi am încercat să facem totul corect de la început. Avem controale lunare de la Finanţe, dar nu am primit nicio amendă. Am avut inclusiv un control care a durat două luni – pierdere de timp şi bani din partea statului.“

Cursa pentru performanţă

Performanţa pentru Marvi Logistic cuprinde două aspecte principale. Unul este legat de relaţia cu subcontractorii şi aici s-a reuşit, nu fără eforturi, crearea unor parteneriate bune cu câteva zeci de firme de transport. Cel de-al doilea aspect este reprezentat de gestionarea propriei flote. „Avem transportatori care au început cu noi de la zero sau cu un camion vechi, iar acum au mai multe camioane şi deja cumpără numai vehicule noi. În schimb, alţii, care aveau 4-8-15 camioane şi cărora am încercat să le explicăm ce muncă facem noi pe Comunitate, însă nu au avut încredere în noi şi au continuat să facă România-Italia-România până au dat faliment.“ În ceea ce priveşte resursele umane, Marvi Logistic are 20 de şoferi angajaţi şi încearcă motivarea acestora pentru a rămâne în firmă cât mai mult. „Îi trimitem la cursuri, sunt şoferi care au făcut şi 7-8 traininguri. Încercăm să scoatem consumuri cât mai mici. Cel mai neplăcut aspect pentru ei îl constituie perioada lungă în care stau plecaţi – aproximativ 3 luni afară şi o lună acasă. Avem un singur şofer pe maşină, iar media e de 12.500 km/lună.“ Consumul mediu al flotei Marvi Logistic a ajuns astăzi la 27 l/100 km în lunile de vară, iarna înregistrând o creştere cu aproximativ 2 litri.

„În perioada în care am început să muncesc în Italia, eram priviţi ca infractori: dacă te întorceai în România cu viza expirată, îţi anulau paşaportul. Acum suntem statistică pozitivă – numărăm miliardele trimise acasă de cei care muncesc în străinătate.“ a spus Marius Catrinoiu

„În România, multe firme nu ştiu să lucreze pe termen lung. Iau curse de la noi, dar, la primul prilej, oricât de mic, strică relaţia. Am lăsat tot timpul de la noi, şi cu transportatorii, şi cu clienţii.“

 

Radu BORCESCU (ziuacargo.ro)

Leave a Response